AGOS Green SRL: Ne bucurăm că în ultimii ani am reuşit să creştem suprafeţele însămânţate cu tutun – practic să le dublăm

AGOS Green SRL: Ne bucurăm că în ultimii ani am reuşit să creştem suprafeţele însămânţate cu tutun – practic să le dublăm

AGOS Green SRL a fost fondată 27 de ani în urmă. Victor Ursu, directorul companiei, în cadrul unui interviu pentru Oficial.md, a declarat că AGOS Green SRL este cel mai mare producător de tutun din Moldova, iar producţia este destinată atât pentru piaţa locală, cât şi pentru export.

„Desigur, nu vorbim de cantităţi comparabile cu cele care erau în perioada sovietică sau chiar la începutul anilor 90 ai secolului trecut, dar ele oricum sunt semnificative. Anual, plantăm tutun pe suprafeţe de la 400 hectare în sus, iar calitatea tutunului nostru este foarte înaltă, lucru apreciat de partenerii pe care-i avem.

Ne bucurăm că în ultimii ani am reuşit să creştem suprafeţele însămânţate cu tutun – practic să le dublăm. Spre exemplu, dacă în anul 2023 în Moldova a fost recoltat tutun pe o suprafaţă de puţin peste 200 ha (ceea ce a fost de 385 ori mai puţin decât în ultimii ani ai URSS, atunci în 2024 numai AGOS Green a plantat circa 470 ha cu tutun, chiar dacă o mare parte din recoltă a fost compromisă de seceta severă cu care s-a confruntat ţara. În 2025, am plantat 400 ha de tutun, iar situaţia a fost mai bună, deoarece am asigurat irigarea celei mai mari părţi a plantaţiei. În 2026 am plantat 420 ha de tutun şi sperăm că producţia va fi pe măsura aşteptărilor pe care le avem”, a menționat el.

Victor Ursu a precizat că, în 1999, când a fost creată, compania noastră prelucra de sine stătător o suprafaţă de doar 20 ha teren şi avea contracte cu gospodării terţe care creşteau la comandă tutun pe o suprafaţă de aproximativ 380 ha. În fiecare an s-a investit în achiziţionarea de noi unităţi de producţie, câmpuri, clădiri şi alte active necesare. De asemenea, au fost angajaţi profesionişti cu experienţă, care au ajutat la dezvoltarea întreprinderii şi la extinderea pieţei. Astfel, am ajuns la indicatorii menţionaţi mai devreme.

„La moment, asigurăm cu locuri de muncă 135 persoane. Având în vedere situaţia de pe piaţa muncii, ne străduim să le asigurăm condiţii cât mai bune. Mai ales că de calitatea muncii lor depinde şi calitatea produsului nostru.

Cât despre volumul total al taxelor şi impozitelor achitate de companie în ultimii ani, acesta a constituit circa 6 milioane de lei, dintre care 4,8 milioane de lei reprezintă impozitele din salarii”, a mai spus antreprenorul.

Totodată, directorul AGOS Green SRL a spus că obiectivele companiei sunt stabilite atât pe termen scurt, cât şi mediu şi lung.

„Ele sunt destul de ambiţioase, dar, totodată, importante nu doar pentru compania noastră, cât şi pentru economia naţională. La concret, e vorba de astfel de obiective ca: restabilirea domeniul de tutungerie în Republica Moldova; crearea noilor locuri de muncă; creşterea venitului naţional şi contribuirea la PIB-ul ţării; stimularea comerţului dintre UE şi Republica Moldova. Sunt sigur că, muncind cu abnegaţie, vom reuşi să realizăm aceste obiective, valorificând oportunităţi importante şi consolidând poziţiile noastre de piaţă”, a mai declarat Victor Ursu.

Share