11 misiuni de deminare în luna iulie și 13 obiecte explozive depistate

11 misiuni de deminare în luna iulie și 13 obiecte explozive depistate

Pe parcursul lunii iulie, geniștii Armatei Naționale au executat 11 misiuni de deminare pe teritoriul țării, în urma cărora au fost nimicite 13 obiecte explozive.

Intervențiile au avut loc în satele din raioanele Ungheni, Ștefan Vodă, Căușeni, Strășeni, Hîncești, Anenii Noi și Dubăsari, în urma solicitărilor și a sesizărilor venite din partea autorităților competente.

Astfel, în perioada respectivă, geniștii din Batalionul Geniu ”Codru” au intervenit în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi, după ce mai multe muniții au fost descoperite de către un localnic în timpul unor lucrări de construcție. În urma cercetării terenului, echipa de deminare condusă de către locotenent-colonelul Adrean Cîrlig, a identificat 502 cartușe de calibrul 7,92 mm, provenite din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

O altă misiune importantă de deminare a fost executată de echipa Batalionului Geniu, condusă de colonelul (r) Serghei Chilivnic, în satul Copanca, raionul Căușeni, unde localnicii au depistat o dronă de tip Gheran-2, la aproximativ 30 de metri de o casă de locuit, căzută pe teritoriul Republicii Moldova în rezultatul atacului masiv lansat de Rusia asupra Ucrainei în noaptea de 13 iulie curent.

În cazul depistării unor obiecte explozive, geniștii militari recomandă cetățenilor să respecte cu strictețe următoarele reguli de siguranță:

🔹 Anunțați imediat Serviciul 112 sau autoritățile publice locale;
🔹 Nu atingeți munițiile cu mâna sau cu alte obiecte;
🔹 Nu loviți și nu mișcați obiectele descoperite;
🔹 Nu demontați focoasele sau alte componente;
🔹 Nu aruncați obiectele explozive în foc.
Respectarea acestor măsuri poate salva vieți!

Share