Vasile Tofan: Obiectivele mele sunt aliniate cu prioritățile trasate de Președinta Maia Sandu și cu discuțiile avute la fracțiune

Vasile Tofan: Obiectivele mele sunt aliniate cu prioritățile trasate de Președinta Maia Sandu și cu discuțiile avute la fracțiune

Candidatul PAS propus pentru funcția de Premier, Vasile Tofan, afirmă că își va dedica toată energia, tot ce am învățat și cunosc pentru ca țara să reușească și să îndeplinească așteptările cetățenilor.

El spune că Republica Moldova a avut multe victorii remarcabile în ultimii ani, iar acum avem șansa istorică să devenim stat UE și să construim un viitor european și liber pentru țara noastră și pentru toți copiii noștri.

„Această reușită depinde de noi toți – tocmai din această perspectivă am acceptat cu mare responsabilitate candidatura la funcția de prim-ministru propusă de PAS.

Înțeleg și gravitatea momentului, dar și perspectiva reală de a duce Moldova unde trebuia să fie acum 20 de ani. Nu avem dreptul să ratăm această oportunitate istorică”, spune Tofan.

Totodată, el spune că este onorat să se alăture echipei ce și-a asumat ferm integrarea europeană.

„Obiectivele mele sunt aliniate și cu prioritățile trasate de Președinta Maia Sandu, și cu discuțiile avute la fracțiune – semnarea Tratatului de aderare în 2028, curățarea, eficientizarea și întărirea instituțiilor și dezvoltare economică pentru a crește bunăstarea oamenilor.

Vă mulțumesc pentru mesajele de încurajare și încredere. Urmează multă muncă. Foarte multă muncă”, spune Tofan.

Share