Vasile Costiuc: Energocom a cumpărat cumpărat Valori Mobiliare de Stat din banii împrumutați de la BERD
Vasile Costiuc, președintele Partidului „Democrația Acasă”, afirmă că S.A. Energocom ar fi cumpărat Valori Mobiliare de Stat din banii împrumutați de la BERD.
„Constatăm cu profundă îngrijorare semnalele din spațiul public privind o posibilă schemă de inginerie financiară derulată prin intermediul companiei de stat S.A. Energocom. În condițiile în care societatea beneficiază de o linie de credit de peste 400 de milioane de euro acordată de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) – garantată integral din banii cetățenilor –, adresăm conducerii Ministerului Energiei, Ministerului Finanțelor și S.A. Energocom o întrebare directă și legitimă:
Este adevărat că fonduri destinate exclusiv securității energetice au fost redirecționate direct sau indirect spre achiziționarea de Valori Mobiliare de Stat (VMS)?”, a spus el.
Politicianul a menționat că, „dacă o astfel de operațiune s-a adeverit sau este în derulare, avertizăm publicul și organele de drept asupra consecințelor de o gravitate excepțională pe care le atrage această acțiune:
Risc iminent de blocaj financiar și penalități din partea BERD: Contractele de creditare cu partenerii internaționali au o afectație specială strictă. Utilizarea fondurilor destinate stocurilor de gaze pentru plasamente de capital sau acoperirea diferențelor de trezorerie ale Guvernului constituie o încălcare flagrantă a condițiilor de creditare (default contractual). Aceasta poate atrage suspendarea imediată a liniei de credit și cererea de rambursare anticipată, punând o presiune colosală pe bugetul de stat.
Subminarea securității energetice a Republicii Moldova: Fiecărui leu deviat de la destinația sa inițială îi corespund volume de gaze sau energie care nu vor fi achiziționate pentru sezonul rece. Într-o conjunctură de piață volatilă, astfel de manevre expun populația la riscul de a cumpăra energie scumpă în ultimul moment sau de a suporta tarife umflate artificial.
Preluarea bursei de creditare pe spatele consumatorului: Dacă o întreprindere strategică se împrumută de la instituții străine și plasează ulterior banii în titluri ale datoriei de stat, asistăm la o creditare mascată a bugetului prin intermediari. Eventualele diferențe de dobândă, comisioane sau pierderi operaționale vor ajunge, direct sau prin tarife aprobate de ANRE, tot în facturile cetățenilor.
Răspundere penală și compromiterea reputației de țară: O astfel de schemă întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz de serviciu și deturnare de fonduri. Pe plan extern, efectul direct este deteriorarea durabilă a încrederii partenerilor de dezvoltare”.
„Solicităm prezentarea publică imediată a extraselor de cont, a tranzacțiilor financiare ale Energocom și verificarea riguroasă a acestor aspecte de către Curtea de Conturi și organele de anchetă. Securitatea energetică nu poate fi obiectul unor speculații de trezorerie!”, a mai spus deputatul.











