Tofan: Avem condiții meteorologice favorabile pentru a crește nivelul de apă deversat pe râul Nistru
Premierul Vasile Tofan, în debutul ședinței de astăzi a Guvernului, a venit cu un comentariu pe subiectul nivelului și deversărilor de apă pe râul Nistru. Oficialul a spus că a avut „o întrevedere foarte bună cu Denîs Șmîhal. Pe Nistru situația rămâne complicată, atât în Ucraina, cât și în Republica Moldova”, informează OFICIAL.
„Ca să înțelegem ce se întâmplă în Ucraina, iată câteva exemple pe care noi încă nu le-am trăit acasă. Orașul Cernăuți, un oraș mare, are apă doar opt ore pe zi, conform unui grafic: între orele 6:00 și 10:00 dimineața și între 18:00 și 22:00 seara. Cernăuți este alimentat în mare parte din râul Nistru. Orașul Novodnistrovsk, aflat chiar pe malul lacului de acumulare, are apă doar șase ore pe zi.
Toți cei care critică modul cum administrăm situația trebuie să înțeleagă că lucrurile sunt foarte dificile și acolo. Cu toate acestea, căutăm echilibrul necesar”, a declarat el.
Premierul a mai spus că partea bună este că au început ploile în Carpați și avem condiții meteorologice favorabile pentru a crește nivelul de apă deversat pe râul Nistru.
„Am insistat pe lângă partea ucraineană și am găsit înțelegere pentru a mări debitul cu 20% față de perioada precedentă. Apreciez foarte mult această abordare constructivă a partenerilor ucraineni, mai ales că ei continuă să se confrunte cu un stres hidrologic foarte mare”, a menționat șeful Guvernului.













