Republica Moldova va putea implementa proiecte comune de dezvoltare regională cu parteneri din UE prin grupări europene de cooperare teritorială
Republica Moldova va putea adera și participa la constituirea grupărilor europene de cooperare teritorială (GECT) – un mecanism creat de Uniunea Europeană pentru a facilita colaborarea dintre autoritățile publice din diferite state europene. Proiectul de lege care reglementează acest mecanism a fost votat de Parlament în lectura a doua.
GECT oferă autorităților locale, regionale și naționale posibilitatea de a implementa proiecte comune și de a accesa fonduri europene, în special pentru dezvoltare regională și cooperare transfrontalieră. Aceste proiecte pot viza domenii precum transportul, gestionarea situațiilor de urgență, sănătatea, protecția mediului, educația, cultura și incluziunea socială.
Documentul instituie cadrul juridic necesar pentru ca autoritățile și alte entități eligibile din Republica Moldova să poată participa la grupări europene de cooperare teritorială, alături de parteneri din statele membre ale Uniunii Europene. Totodată, sunt prevăzute condițiile de constituire și funcționare a GECT, precum și mecanismele de coordonare la nivel național.
Participarea la GECT va contribui la consolidarea relațiilor economice și sociale cu statele membre ale Uniunii Europene și va crea noi oportunități de dezvoltare regională. Prin implementarea unor proiecte comune, cetățenii vor beneficia de servicii publice mai bune și de infrastructură modernizată, în special în zonele rurale și regiunile periferice.
Documentul adoptat face parte din Programul Național de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru perioada 2025–2029. Acesta a fost elaborat ținând cont de propunerile autorităților publice locale, care au evidențiat necesitatea extinderii cooperării cu partenerii europeni și a accesului la resursele destinate dezvoltării locale și regionale.













