PSRM a desfășurat Marșul Familiei
Partidul Socialiștilor a organizat astăzi la Chișinău Marșul Familiei, la care au participat peste 3.500 de persoane. Marșul a reunit familii cu copii, tineri și persoane în vârstă, care au venit să susțină valorile tradiționale ale familiei și importanța păstrării acestora în societate.
Alături de participanți au mers, de la Academia de Studii Economice până în scuarul Catedralei Mitropolitane, președintele PSRM, Igor Dodon, președintele de onoare al PSRM, Zinaida Greceanîi, vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, deputați, primari, consilieri locali și activiști ai PSRM împreună cu familiile și copiii lor.
Participanții la Marș au purtat drapelele de stat ale Republicii Moldova, steagurile albe ale Marșului Familiei și baloane. Au fost scandate lozinci precum: „Moldova – pentru familie!”, „Mama, tata și eu – o familie unită!”, „Moldova – stat creștin!”, „Familie, Moldova, pace!”.
În scuarul Catedralei Mitropolitane a avut loc un miting în apărarea familiei și a valorilor tradiționale.
Președintele PSRM, Igor Dodon, a subliniat că, timp de peste șase secole, poporul moldovenesc și-a păstrat statalitatea datorită credinței, familiei și dragostei față de Patrie: „Patria noastră nu are nicio șansă fără familie și fără credință. Acesștea sunt cei doi piloni fundamentali pe care se sprijină statalitatea noastră”. Potrivit lui, tocmai aceste valori sunt astăzi supuse unor atacuri, motiv pentru care cetățenii au ieșit la Marșul Familiei pentru a-și exprima deschis poziția.
Igor Dodon a menționat că Moldova a fost și rămâne o țară ortodoxă, iar familia tradițională reprezintă fundamentul societății și al statului. El i-a îndemnat pe cetățeni să fie uniți în apărarea valorilor, credinței și identității lor naționale. Liderul PSRM a declarat că are încredere în viitorul țării datorită oamenilor care susțin valorile familiale: „Sunt convins că, având astfel de oameni, pe acest pământ moldovenesc, avem un viitor”.
Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a remarcat că la marș au venit oameni din toate colțurile țării, uniți de credința în Moldova, respectul pentru ortodoxie, familie și propria istorie. Potrivit acestuia, fără familie nu există viitor nici pentru sate, nici pentru orașe și nici pentru stat în ansamblu. El a subliniat că familiile puternice, educarea copiilor și susținerea noilor generații reprezintă principala condiție pentru dezvoltarea țării: „Avem tradiții, avem un trecut frumos și suntem obligați să muncim pentru a asigura viitorul”.
Deputatul PSRM Grigore Novac a numit familia locul în care omul dorește întotdeauna să revină, unde găsește sprijin, înțelegere și căldură sufletească. Novac a remarcat că valorile tradiționale sunt tot mai des supuse unor tentative de reinterpretare și substituire, însă majoritatea cetățenilor Republicii Moldova rămân fideli principiilor pe care au crescut părinții și strămoșii lor.
Președintele fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal Chișinău, Alexandr Odințov, a luat cuvântul alături de copiii săi și a declarat că familia, părinții și copiii reprezintă cele mai sfinte valori pentru fiecare om. El a subliniat că socialiștii doresc să construiască o Moldovă din care oamenii să nu mai plece peste hotare, ci să-și crească aici copiii și nepoții. Alexandr Odințov și-a reafirmat atașamentul față de valorile tradiționale ale familiei și a accentuat că generațiile tinere trebuie educate în spiritul acestora.
Deputatul PSRM Grigore Uzun a amintit că temelia oricărui stat este familia fericită și completă, în care mai multe generații trăiesc și își cresc copiii împreună. El a evidențiat inutilitatea încercărilor de a impune valori străine societății noastre, amintind istoria biblică a orașelor Sodoma și Gomora: „Și astăzi acolo miroase a scrum și nimic nu crește”. Deputatul a subliniat necesitatea apărării valorilor tradiționale: „Pentru noi, cel mai important este Hristos, familia și țara. Dacă va exista familia, va exista și țara”.
Primarul satului Dereneu, Vasile Revenko, care împreună cu enoriașii a apărat biserica din localitatea sa, a declarat că familia tradițională, credința ortodoxă și tradițiile strămoșilor reprezintă cea mai importantă moștenire pe care moldovenii trebuie să o păstreze. El a subliniat că mulți locuitori ai țării și-au demonstrat deja disponibilitatea de a-și apăra convingerile și valorile spirituale. Vasile Revenko i-a îndemnat pe cetățeni să nu rămână indiferenți față de ceea ce se întâmplă și să fie mereu uniți atunci când este vorba despre apărarea familiei, credinței și Bisericii Ortodoxe.
Participanții la miting și-au exprimat susținerea pentru familia tradițională, definită ca uniunea dintre un bărbat și o femeie, s-au pronunțat pentru păstrarea valorilor spirituale și morale care stau la baza societății moldovenești și și-au reafirmat disponibilitatea de a le apăra.
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova susține în mod consecvent instituția familiei, valorile tradiționale și credința ortodoxă, considerându-le condiții esențiale pentru păstrarea identității naționale, a statalității și a viitorului țării.






















