Pentru a răspunde provocărilor actuale, Guvernul Tofan și-a stabilit 5 priorități
Pentru a răspunde provocărilor actuale, Guvernul Tofan și-a stabilit 5 priorități, informează OFICIAL.
Potrivit Programului „Economie europeană, stat eficient”, este vorba despre:
1. Relansarea creșterii economice prin stimularea antreprenoriatului, investiții și exporturi, cu fiscalitate simplificată care stimulează munca și investițiile, acces la capital și un stat care susține inițiativa și garantează reguli corecte.
2. Accelerarea aderării la Uniunea Europeană, cu obiectivul pregătirii semnării Tratatului de Aderare până la sfârșitul anului 2028 și reforme evaluate prin instituții funcționale, reguli și schimbări care rezistă în timp.
3. Un stat eficient, digital și responsabil, cu primării puternice, servicii de calitate, proprietate publică administrată transparent, active subutilizate valorificate competitiv și manageri publici responsabili pentru performanță, remunerați echitabil.
4. Securitate, justiție și pace apărate ferm, prin instituții moderne, justiție independentă, alegeri libere, combaterea ingerinței externe, protejarea hotarelor și cooperare cu partenerii europeni.
5. Creșterea calității vieții și a coeziunii sociale prin locuri de muncă decente și capital uman, susținerea familiilor, promovarea egalității de gen, cu educație orientată spre competențe, precum și printr-un sistem echitabil și sustenabil de protecție socială.
În document se menționează că, provocarea centrală este eliberarea energiei antreprenoriale a Republicii Moldova.
„Ambiția Guvernului este ca țara să devină cea mai simplă, previzibilă și prietenoasă jurisdicție europeană pentru lansarea și dezvoltarea unei afaceri. Această ambiție va ghida politica fiscală, reglementarea, controalele, digitalizarea serviciilor, accesul la finanțare și activitatea diplomației economice. Republica Moldova are o piață internă mică, dar poate deveni o platformă competitivă pentru producție, servicii, cercetare și export către Uniunea Europeană și regiune.
Pentru aceasta, relația dintre stat și întreprindere trebuie să pornească de la buna-credință, procedurile trebuie să fie mai rapide decât în statele concurente, iar barierele nejustificate trebuie eliminate sistematic.
Creșterea va veni din investiții productive, tehnologizare, procesare locală, întreprinderi care se extind internațional și integrarea firmelor moldovenești în lanțurile valorice europene. Sprijinul public va fi concentrat asupra acelor intervenții care măresc productivitatea și capacitatea economiei de a genera locuri de muncă bine plătite”- se spune în Program.










