Partidul „Forţa Diasporei”: Din păcate, Guvernul Tofan nu a îndreptăţit speranţele pe care le avea o parte importantă a populaţiei
Partidul „Forţa Diasporei” constată că, în primele 100 de zile de activitate a Guvernului Tofan, situaţia în Republica Moldova a continuat să se înrăutăţească.
Potrivit formațiunii, tarifele şi preţurile la mai multe mărfuri şi produse importante a au continuat să crească, economia a continuat să stagneze, datoria de stat a crescut şi mai mult, iar perspectivele în ajunul startului sezonului rece sunt sumbre.
„Din păcate, Guvernul Tofan nu a îndreptăţit speranţele pe care le avea o parte importantă a populaţiei şi nu a venit cu noi viziuni şi noi abordări în stare să scoată Republica Moldova din criză. Mai mult ca atât, Guvernul a propus o politică fiscală pentru anul viitor, care nu doar că nu va debloca dezvoltarea economiei, ci şi riscă să distrugă şi ceea ce mai funcţionează încă în economia naţională. Aceeaşi politică fiscală va lovi dur şi în cetăţeni, ceea ce va aprofunda şi mai mult nivelul de sărăcie şi va da un nou impuls exodului populaţiei.
De asemenea, Guvernul Tofan s-a remarcat prin promovarea altor două reforme negândite bine până la capăt şi care din nou vor afecta direct cetăţenii: reforma administraţiei publice locale şi reforma administrativ-teritorială. Premierul nu a insistat pe promovarea unor viziuni de alternativă, pe care le enunţase până la venirea în funcţie, dar a preferat să promoveze un concept de reformă care i-a fost impus de partidul de guvernare” – se spune în declarația partidului.
Partidul „Forţa Diasporei” cere Premierului Vasile Tofan să renunţe la promovarea unei agende străine lui, dar care-i este impusă, şi să vină cu viziuni şi abordări noi, cu idei care să scoată ţara din criză, aşa cum aşteaptă de la el o bună parte a populaţiei.
„Dacă acest lucru nu va fi făcut, situaţia va continua să se înrăutăţească, iar consecinţele vor fi extrem de dure şi Guvernul Tofan va trebui să-şi asume responsabilitatea pentru ele”, a conchis formațiunea.










