MAN își reafirmă atașamentul ferm față de parcursul european al Republicii Moldova

MAN își reafirmă atașamentul ferm față de parcursul european al Republicii Moldova

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) salută decizia partenerilor europeni de a deschide primul cluster de negocieri cu Republica Moldova și spune că este un pas tehnic și juridic extrem de important, o etapă a maturității și a responsabilității.

„Pentru MAN, integrarea europeană nu este o lozincă politică, nu este un monopol electoral și nici un paravan în spatele căruia să fie ascunse eșecurile de management intern. Integrarea europeană înseamnă, în primul rând, fapte, standarde de viață ridicate, drumuri moderne, școli și spitale dotate, instituții corecte și o economie puternică. Europa se construiește acasă, zi de zi, prin muncă, nu prin discursuri televizate.

Modelul de dezvoltare pe care MAN l-a demonstrat la Chișinău – prin proiecte concrete, transparență bugetară, modernizarea infrastructurii și atragerea de fonduri – este dovada clară că standardele europene pot fi implementate cu succes atunci când există competență și profesionalism.

Clusterul 1 – „Valorile fundamentale” pune sub lupă exact domeniile în care cetățenii Republicii Moldova așteaptă rezultate reale: statul de drept, reforma administrației și criteriile economice”, se spune în declarație.

În acest context, MAN subliniază: Integrarea europeană nu se face în detrimentul autonomiei locale. Solicităm guvernării o reformă veritabilă a administrației publice, bazată pe descentralizare financiară și respect față de comunitățile locale, nu pe centralizarea puterii și control politic asupra primăriilor.

„Procesul trebuie să fie transparent și incluziv. Oamenii au dreptul să cunoască fiecare angajament asumat, costurile și beneficiile reale ale reformelor. Justiția și instituțiile democratice nu trebuie să fie conduse și dirijate de factorul politic. Reformele în domeniul juridic trebuie să aducă echitate și ordine, nu să fie folosite ca instrumente de presiune împotriva vocilor incomode sau a pluralismului politic.

MAN își reafirmă atașamentul ferm față de parcursul european al Republicii Moldova. Suntem gata să oferim expertiza noastră practică, acumulată în administrarea Capitalei, pentru ca acest proces de negociere să fie unul eficient și rapid.

Republica Moldova are nevoie de dezvoltare, de unitate și de o abordare pragmatică.

Integrarea europeană trebuie să se simtă în buzunarul și în viața fiecărui cetățean, de la Chișinău și până în cel mai îndepărtat sat al țării”, se mai spune în declarația partidului.

Share