Dmitri Torner: Ziua Constituției – o zi importantă, care încă o dată scoate în evidență principiile și valorile ce stau la baza statului Republica Moldova
Dmitri Torner, lider al Partidului „NOI – Noua Opțiune Istorică”, a declarat că, astăzi, Republica Moldova marchează cea de-a 32-a aniversare de la adoptarea Constituţiei – o zi importantă, care încă o dată scoate în evidență principiile și valorile ce stau la baza statului Republica Moldova.
Totodată, potrivit spuselor sale, acesta este un bun prilej de a cugeta asupra rolului important ce-i revine Legii Supreme în dezvoltarea unui stat modern, de drept, cu o economie de piață și bazat pe respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
Unii pot spune că Legea Supremă nu e perfectă, că unele prevederi nu mai corespund noilor provocări cu care se confruntă țara, dar nu trebuie să uităm că, anume în baza Constituţiei, Republica Moldova a fost acceptată ca membru al Consiliului Europei. Constituţia stabilește nu doar principiile de bază ale funcționării statului, ci și definește tendința Republicii Moldova de a fi parte a lumii libere, a lumii democratice. Constituţia trebuie să ne călăuzească și în continuare și să servească drept bază pentru toate acțiunile noastre, scopul final al cărora este consolidarea democrației, dezvoltarea economiei și asigurarea unui trai decent cetățenilor.
Sincere felicitări cu ocazia Zilei Constituţiei, dragi cetățeni ai Republicii Moldova!”, a mai spus Dmitri Torner.












