Cetățenii vor putea iniția decizii de interes public prin mecanismul inițiativei civice

Cetățenii vor putea iniția decizii de interes public prin mecanismul inițiativei civice

Cetățenii care au vârsta de peste 16 ani vor putea propune autorităților inițierea elaborării unor decizii de interes public. Mecanismul inițiativei civice este prevăzut în proiectul legii privind participarea publică în procesul decizional și urmărește să consolideze implicarea cetățenilor în procesul decizional. Astfel, cetățenii vor putea nu doar să formuleze recomandări asupra unor proiecte deja elaborate, ci și să contribuie la stabilirea agendei decizionale.

Inițiativa civică va putea fi înregistrată pe platforma e-Democrație sau transmisă autorităților publice în format electronic ori pe suport de hârtie. Aceasta trebuie să descrie problema care trebuie soluționată, să indice soluția propusă și să precizeze nivelul de acțiune vizat – național sau local. Inițiativele care conțin limbaj ofensator sau amenințări la adresa securității naționale, ordinii publice sau sănătății persoanelor nu vor fi admise.

După depunere, autoritatea vizată va avea la dispoziție cel mult 10 zile lucrătoare pentru a verifica admisibilitatea inițiativei. Odată înregistrată, urmează etapa de susținere publică a inițiativei civice. Aceasta se va realiza exclusiv prin intermediul platformei e-Democrație, cu autentificarea utilizatorilor prin serviciile electronice guvernamentale de autentificare. Autorul inițiativei va putea alege durata campaniei de susținere, care va fi de minimum o lună și maximum șase luni.

Pentru a fi examinată de autorități, inițiativa civică va trebui să acumuleze un număr minim de semnături. Pentru inițiativele naționale va fi necesar sprijinul a cel puțin 10 000 de cetățeni, iar pentru inițiativele locale pragurile vor fi stabilite progresiv, în funcție de dimensiunea comunității. Inițiativele civice care vor colecta numărul necesar de semnături vor fi examinate oficial de autoritatea publică vizată. Dacă inițiativa nu va colecta numărul minim de semnături, aceasta va putea fi depusă repetat, astfel încât subiectele de interes public să nu fie blocate definitiv.

Tot prin platforma e-Democrație, cetățenii vor putea depune cereri de acces la informații de interes public, inclusiv cele care vizează procesul decizional.

Inițiativa legislativă introduce şi posibilitatea utilizării unor formate avansate de participare publică, precum adunările cetățenești şi dialogurile naționale, în situațiile în care formele clasice de consultare nu sunt suficiente.

Proiectul se referă și la procesul de consultare publică a inițiativelor legislative. Publicarea consultărilor pe platforma particip.gov.md va deveni obligatorie, iar termenele de consultare vor fi extinse, oferind cetățenilor și organizațiilor interesate mai mult timp pentru analiza propunerilor și transmiterea recomandărilor.

Proiectul de lege privind participarea publică în procesul decizional a fost elaborat de Cancelaria de Stat, cu sprijinul experților Consiliului Europei și al unui grup de lucru constituit din reprezentanți ai autorităților publice centrale și ai societății civile. Documentul are drept scop alinierea legislației naționale la standardele europene în domeniul participării publice.

Proiectul de lege urmează să fie examinat de Parlament în lectura a doua. După adoptare, noile prevederi vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2027, iar mecanismul inițiativei civice va fi aplicat începând cu 1 ianuarie 2028.

Share