A fost membru al PDM? Proaspătul ministru al Agriculturii a venit cu precizări
Radu Musteață, proaspătul ministru al Agriculturii, a venit cu unele precizări în contextul fotografiilor apărute în spațiul public, prin care se sugerează că ar fi condus organizația teritorială a Partidului Democrat din sectorul Ciocana și că ar fi deținut un carnet de membru al acestui partid, informează OFICIAL.
Ministrul a precizat că, în momentul în care a înțeles că unii lideri politici au folosit încrederea și speranțele oamenilor în interes personal, a decis să se retragă din activitatea de activist politic.
„Astăzi, întreaga mea responsabilitate este îndreptată către mandatul de Ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. Rămân concentrat pe ceea ce contează cu adevărat: dezvoltarea agriculturii, sprijinirea fermierilor, consolidarea sectorului agroalimentar și avansarea parcursului european al Republicii Moldova. Cred important ca oamenii să îi judece pe cei care ocupă funcții publice după munca pe care o fac, după rezultatele pe care le obțin și după responsabilitatea cu care își exercită mandatul”, a mai spus oficialul.












