(INTERVIU): Igor Roşca: Dacă te dedici în totalitate muncii, dacă depui mult suflet, pasiune în ceea ce faci, numaidecât vine şi succesul

(INTERVIU): Igor Roşca: Dacă te dedici în totalitate muncii, dacă depui mult suflet, pasiune în ceea ce faci, numaidecât vine şi succesul

În cadrul unui interviu pentru www.curentul.md, Directorul general al „Rogob” S.A., Igor Roşca a deschis parantezele despre ce înseamnă să faci business în Moldova, de ce principii se conduce în business, ce rol a jucat în ascensiunea sa mediul în care s-a format ca personalitate, care investiţii le consideră cele mai importante etc.

C: Dle Director, sunteţi proprietar al mai multor afaceri de succes, inclusiv a companiei lider în producerea de mezeluri – „Rogob” S.A. Ce înseamnă să faci business în Moldova?

I.R.: Vă spun sincer că nu e uşor, pentru că în Moldova regulile de joc în ceea ce ţine de afaceri se schimbă frecvent, iar prevederile legale ce asigură protecţia investiţiilor, la modul practic, sunt prea puţin funcţionale. În parte e vorba şi de factorul uman, şi de birocraţia excesivă, şi de atitudinea organelor abilitate cu funcţii de control, dar şi de calitatea justiţiei. Nu vreau să aduc acum critici şi nici nu cred că e cazul, dar, sincer vă spun, oamenii de afaceri pierd foarte mult timp şi multe eforturi soluţionând probleme care într-un stat cu o economie de piaţă funcţională, într-un stat cu adevărat de drept, pur şi simplu nu ar trebui să existe.

Nu aş dori ca mesajul meu să fie înţeles greşit – nu mă refer la o situaţie care există la moment, ci la faptul că astfel de situaţie a existat tot timpul în aproape trei decenii de independenţă a Republicii Moldova. Şi, în final, am avut de pierdut cu toţii – şi business-ul, şi oamenii, şi Republica Moldova.

C: Ce aveţi în vedere?

I.R.: Ceea ce este bine ştiut – cu cât business-ul e mai liber, cu atât se dezvoltă mai mult, creând noi locuri de muncă, achitând mai multe impozite la bugetul de stat şi sporind capacitatea ţării de a soluţiona la un nivel înalt problemele de ordin social. Exemplul ţărilor cu adevărat dezvoltate e cât se poate de potrivit pentru a fi invocat în acest caz. În aceste ţări, statul creează regulile de joc, oferind posibilitatea agenţilor economici să se dezvolte într-un mediu previzibil, asigurând stabilitatea necesară pentru prosperarea afacerilor, un cadrul legal prietenos şi o protecţie pe măsură a investiţiilor făcute. De aceea statele respective şi sunt dezvoltate, pentru că baza acestei dezvoltări e asigurată de evoluţia în crescendo a business-ului. Este o realitate pe care trebuie să o conştientizăm toţi noi ce locuim şi activăm în Republica Moldova. Am mai spus-o şi cu alte ocazii – statul şi mediul de afaceri trebuie să fie parteneri în ceea ce ţine de asigurarea unui nivel de viaţă adecvat în Moldova. Trebuie să înţelegem cu toţii că suntem de aceeaşi parte a baricadelor şi că avem aceleaşi scopuri. Până când nu vom conştientiza aceste lucruri simple, nici mediul de afaceri, nici statul nu vor cunoaşte o dezvoltare normală.

C: Chiar dacă condiţiile de activitate pentru business în Moldova lasă de dorit, Dvs. aţi reuşit totuşi să faceţi afaceri de succes. De ce principii vă conduceţi?

I.R: Nu am ascuns niciodată că principiul de bază ce stă la baza tuturor activităţilor mele este corectitudinea. Mă strădui să fiu maximal corect şi în raport cu structurile abilitate ale statului, cu care avem tangenţe în virtutea activităţilor desfăşurate, şi cu partenerii de afaceri, şi cu colectivul. Atunci când eşti corect în tot ceea ce faci, numaidecât vine şi succesul.

Un alt principiu care mult înseamnă pentru mine e solidaritatea. Vorbim de solidaritate şi cu partenerii de afaceri, şi cu oamenii. Eu tot timpul spun că fiecare dintre noi are perioade mai bune, dar şi perioade mai dificile. Păi iată perioadele dificile pot fi depăşite numai prin solidaritate.

Al treilea principiu pe care l-aş invoca în acest context ar fi dedicaţia. M-am convins pe viu că, dacă te dedici în totalitate muncii, dacă depui mult suflet, pasiune în ceea ce faci, numaidecât vine şi succesul.

C: Ce rol a jucat în ascensiunea Dvs. mediul în care v-aţi format ca personalitate?

I.R.: Un rol decisiv, pentru că anume datorită mediului în care m-am format ca personalitate, am obţinut acele deprinderi de bază, acele principii şi valori care s-au dovedit a fi esenţiale ulterior, determinând şi prestaţia mea, şi abordările de viaţă şi, în final, succesele înregistrate. Dacă e să deschid unele paranteze, pot spune că rolul de bază în formarea mea ca personalitate l-au jucat părinţii, care, apropo, au şi fondat SA „Rogob”. Vedeam zi de zi de câtă dedicaţie dădeau dovadă, cu câtă pasiune creşteau afacerea noastră de familie şi aceasta nu avea cum să nu-şi spună cuvântul asupra personalităţii mele. De la părinţi am învăţat cât de important e să fii corect în tot ceea ce faci, cât de mult înseamnă să fii promotorul unor principii şi valori cu adevărat autentice, ce înseamnă respectul pentru munca altora şi cum poţi câştiga, la rândul tău, respectul celor din jur. Am obţinut importante lecţii de viaţă, care, în final, m-au făcut să aleg o cale corectă şi să realizez lucruri importante.

C: Sunteţi unul dintre cei mai mari investitori din ţara noastră din anii de independenţă ai RM. Care investiţii le consideraţi cele mai importante?

I.R.: Poate că dvs. aşteptaţi acum să vă vorbesc despre investiţiile în diverse afaceri şi aici cred că răspunsul meu nu va fi tocmai pe măsura aşteptărilor pe care le aveţi. Cele mai importante investiţii din viaţa mea de până acum eu consider că au fost cele efectuate în calitate, în brand şi în echipa cu care muncesc cot la cot zi de zi. Dacă nu investeam în potenţialul echipei, în calitate şi în brand, nimic din ceea ce reprezentăm noi la moment nu ar fi fost posibil de realizat. Dacă investeşti în oameni, în potenţialul lor, ei te ajută să obţii calitate, iar calitatea, fiind apreciată de consumatori/beneficiari, te ajută să-ţi creşti brandul/brandurile. Numai astfel poţi obţine succes şi, corespunzător, poţi vorbi despre eficienţa investiţiilor financiare. De aceea, eu de fiecare dată, înainte de a vorbi despre investiţiile financiare în afaceri, prefer să vorbesc despre investiţiile în calitate, în oameni şi în brand.

C: Un om ca Dvs., după ce a atins culmi la care alţii pot doar visa, ce poate să-şi mai dorească?

I.R.: Pot să inversez puţin cele spuse de dvs. şi să afirm că, un om care consideră că a atins tot ce şi-a dorit în viaţă şi nu mai are unde să se dezvolte, intră în stagnare şi începe să degradeze. Am în vedere, să se distanţeze încetul cu încetul de ceea ce l-a ajutat să progreseze până în acel moment. Eu consider că tot timpul există loc pentru perfecţiune, tot timpul există posibilităţi de a face tot noi şi noi paşi înainte. Provocările uneori apar atunci când te aştepţi cel mai puţin. Iar fiecare provocare este o nouă oportunitate, o nouă şansă. Şansele nu trebuiesc ratate, altfel viaţa se răzbună – este un lucru care l-am înţeles demult în baza observaţiilor pe care le fac permanent. De aceea, învăţând lecţiile trecutului, luând în calcul provocările prezentului, trebuie să privim în viitor. Numai astfel un om se poate dezvolta continuu şi obţine noi succese.

Cristina Pendea

Share