Igor Munteanu: Primele demisii din guvernul Tofan după 72 ore. Quo vadis?

Demisia ministrului Musteață reflectă un fenomen politic mult prea remarcabil ca să nu-l analizăm. Mai ales că vor urma și altele, iar mitul fondator al premierului tehnocrat indispensabil este lovit direct în plexul solar.

1.Principala întrebare este „cine are nevoie ca guvernul Tofan să cadă până în decembrie?!” Veți spune – grupurile ”maligne”, ”hibrizii”, filorușii, cu siguranță și ei, dar nu doar ei. Vasile Tofan a fost ales tocmai pentru că nu aparținea sistemului, asta include și un partid aflat la guvernare de 6 ani, iar după MoldATSA, doar un om fără carnet de partid mai putea da guvernării o față credibilă publicului indignat. Se știe însă că cine nu aparține nimănui nu este apărat de nimeni. Sursa de putere a noului PM este identică cu sursa marii sale vulnerabilități: independența care l-a calificat pentru funcție înseamnă și slaba ancorare la PAS, care-l privește cu ostilitate în creștere. Faptele confirmă geometria limitelor sale: din 16 miniștri, 12 sunt pe linie de partid, nu meritocratic. Atacurile au lovit doar în numirile proprii ale PM, primul a căzut în 72 ore, următorul ar putea pica în scurt timp. Suprafața loviturilor de atac coincide milimetric cu perimetrul autonomiei lui Tofan. Nimic personal, just politics.

2. Cine-i dorește atât de mult „binele” noului PM? Sunt surprinzător de mulți și, paradoxal, se îmbină armonios din toate direcțiile

– Nu susțin ideile PM Tofan elitele regionale (baronii raioanelor) pentru care reforma APL înseamnă dizolvarea fiefurilor lor înainte de alegerile locale din 2027. Un guvern căzut înseamnă amânarea acestei reforme sau îngroparea ei. Ei au forțat PAS în 2021 să renunțe la reforme și, fiind suficient de afluenți economic pot face jocuri. Partidele au nevoie de voturi, miza ESTE reforma teritorială.

– Un alt actor interesat este cel care ar pierde de pe urma reformei fiscale (eliminării unor facilități fiscale), care ar pierde bani și au avocați și media. Demisia lui A.Munteanu a fost însoțită de speculația că ar fi fost cauzată de „reforma fiscală”, pe care acesta a negat-o, dar cineva a plasat acea explicație și i-a dat viteză. Cine leagă căderea unui guvern de reforma fiscală spune că nu ar vrea să piardă niște avantaje financiare. Caveat onest: motivul e cert.

– PM Tofan a promis în plen lupta cu „salariile nesimțite” din instituțiile statului, asta înseamnă multe sute de oameni din întreprinderi de stat și agenții de reglementare extrem de bine plătiți și care nu vor să plece. CNA anchetează angajările din ÎS după MoldATSA; demiterile au început. Fiecare dosar deschis e un actor cu motiv, iar acești actori au o proprietate specială: nu trebuie să se afișeze, pentru că sunt deja acolo unde se decide — cu acces la arhive, la calendarul numirilor, la circuitele de avizare. Musteață însuși venea din acest aparat (ANSA), iar traseul lui spre MAIA ar fi concentrat certificarea, autorizarea exportului și subvențiile AIPA — nodul cel mai dens de rente sub un om din afara aranjamentelor.

– bătălia pentru alegerile din 2028. Articolul 80 din Constituție închide calea Maiei Sandu în 2028, iar PAS nu are un succesor clar. Președinția fiind singurul premiu real rămas, mai mulți actori și-ar dori ca șansele lor să nu fie umbrite de un PM care reușește. Astfel, Vasile Tofan este văzut imediat ca un politician prezidențiabil fără să fi candidat, sau poate fără să-și dorească. Din acest motiv, pretendenții apeleaza la arhive, scoțând selectiv dovezi care vulnerabilizează alegerile personale ale PM, ”ne-filtrate” de PAS. Este evident că demisia miniștrilor ”Tofan” crează un precedent, îi limitează următoarea mișcare, iar cei care ar fi putut opri lovitura, nu au făcut-o fie din complicitate, fie din interes.

– serviciile (deep state). Ipoteza e deschisă dar nesusținută: tot ce a apărut până acum e legat de surse deschise: registre, condamnare din 2018, un raport al Curții de Conturi, arhive de partid, dar admitem că unor persoane din servicii li s-au aprins poftele politice.

3. Fără îndoială, în aceste condiții, partidele prorusești nu trebuie să facă absolut nimic. Fiecare lună de criză consumată din ”fereastra 2026-2027” împinge reforma după localele din 2027, iar fiecare rundă mută narativul de la „reformă contra captură” la „toți-s la fel” — narativul cu care se intră în anul 2027. E singurul actor pentru care inclusiv eșecul tuturor celorlalți e câștig. Curios e cum autorii operațiunii de demitere a lui Musteață crează un vetting eficient pentru un PM? Într-o elită administrativă de max. câteva mii de oameni, oricine are experiență sectorială reală are și un trecut. Are niște cicatrici. Dacă regula devine „orice trecut descalifică”, eligibili rămân doar cei fără istorie: consumatorii de stridii, clubul select al ”admiratorilor PAS”, anumite segmente politice din diaspora, adică exact cei care nu au habar cum funcționează AIPA, ANSA, ministerele sau vama. Un vetting fără prag calibrat nu dezarmează puritatea, o clonează. În același timp, toleranța selectivă transformă baronii din preajma politicului în rezervoare de muniție. Baronii locali nu sunt eliminați, ci licențiați: sunt tolerați cei care sunt etichetați drept folositori; Dosarele lor nu se închid — se depozitează, iar un depozit de kompromat neutilizat este un sistem paralel de guvernare: orice actor cu trecut e oferit în ”leasing” oricui, la orice moment. Toleranța selectivă nu e doar alegere politică, devine o matrice de ștanțare a defectelor puterii.

4. Demiterea lui Musteață arată că PM Tofan nu-și poate apăra propriile alegeri/preferințe de cadre în fața celor care-au apelat la dosare. Posibil chiar partidul din care a făcut parte, ori structurile din deep state, ori candidații lăsați pe bancheta de rezervă. De aici concluzia – demisie este o lecție pentru alți miniștri – nu te afișa, nu accelera procese pentru că oricând cineva își aduce aminte de trecutul tău, Astfel, capacitatea de reformă devine invers proporțională cu adâncimea arhivei de compromitere. Intenții oneste la vârf, imobilitate totală la bază — fără nicio contradicție. Între timp, RM trebuie să livreze, iar jaloanele primelor clustere sunt administrative, nu legislative: cer agenții funcționale cu conducere stabilă. Bilanțul: 2 premieri în 9 luni, un ministru plecat în 72 de ore, alții, care-și pregătesc plecarea în următoarele zile, ANSA fără director general, MAIA decapitată, intensifică criza.

5. Acum să privim un pic la soluții. Ce ar rupe tiparul șantajului?

1. Guvernele noi se fac greu și consumă multe resurse. Vezi cazul României (sensibil pentru RM), dar și alte țări (Belgia), în care un guvern legitim a lipsit aproape 2 ani. În aceste condiții, ar trebui ca vettingul să aibă loc înainte de nominalizare (cu metodologie și praguri publicate, care transformă „dezvăluirea” în „declarație prealabilă” și scoate arma din mâna plasatorului). Astfel, o acuzație de presă declanșează o verificare cu termen și constatare, nu o demisie, altfel sarcina probei rămâne permanent inversată. Dar asta presupune să existe agenții independente, nu este cazul actual al RM, în care totul trece prin călimara PAS și a rentelor sale. Totodată, toleranța selectivă (cine jură loialitate este iertat, dosarele procesate, nu depozitate, vorbește despre criza sectorului public.

2. La ce să ne așteptăm? Dacă înlocuitorii ministrului demis vin din „rezervele” (cadrele) PAS-Președinție se confirmă operațiunea unei răzbunări de aparat, care instituie regula ”PM guvernează, dar numai PAS numește pe cine trebuie”. Dacă atacurile se vor sincroniza cu calendarul legislativ (reforma teritorială, bugetul, lista facilităților eliminate), atunci scenariul va fi de scadență, bazat pe eliminarea PM Tofan până la sfârșitul anului 2026. Dacă vor apare materiale de natură operativă (fluxuri bancare, interceptări, conținut din dosare nefinalizate) vom avea confirmarea că în proces s-au implicat serviciile, cu persoanele lor din anumite partide periferice.

Dacă însă PM Tofan este lăsat în pace imediat ce renunță la numirile proprii, atunci obiectul primei demisii din guvernul său era hărțuirea, având ca scop limitarea autonomiei premierului. În sfârșit, dacă guvernarea pune eticheta „Plahotniuc” pe fiecare eșec, fiecare scurgere de informații, fără a oferi nicio probă, atribuirea crează un mare deserviciu de reputație PAS, arătându-i propriile limite.

3. Mi se pare evident că Guvernul PM Vasile Tofan nu va cădea pentru că are prea mulți dușmani — toate guvernele au. Va cădea numai pentru că fereastra de supraviețuire coincide cu scadențele – niște reforme extrem de ne-populare amânate în ultimii 6 ani de PAS (raioanele, facilitățile, cadrele) și baronii din interiorul partidului aflat la guvernare. Și va supraviețui numai dacă aceste scadențe politice vor fi rezolvate eficient și strategic de noul PM. Cât mai aproape de oameni și ei nu vor dezamăgi.

Igor Munteanu, expert, cercetător al IDIS „Viitorul”