Ex-deputat: „Mă întreb, ce este mai rău, sechestrarea de deputați, sau faptul că…”

Ex-deputat: „Mă întreb, ce este mai rău, sechestrarea de deputați, sau faptul că…”

Directorul executiv al Institutului pentru Politici de Iniţiative Strategice, ex-deputatul Vadim Pistrinciuc, declară că se întreabă, ce este mai rău, sechestrarea de deputați, sau faptul că Parlamentul Republicii Moldova este unicul din regiune care nu a avut măcar o ședință, măcar de o zi plină dedicată exclusiv crizei, informează OFICIAL. 

„Ce se întâmplă în domeniul social, în economie, în medicină ? Evaluări, estimări, dezbatere pe intervenții. Toate țările din jur au făcut asta zile și nopți. Oare câte afaceri s-au închis azi? Câți și-au pierdut unicul venit ultima lună? Câți șomeri avem real acum? Cât mai rezistă medicii și surorile medicale?”, adaugă Pistrinciuc, pe Facebook.

„Scumpii noștri, procurorul poate scoate imunități 365 de zile pe an, voi puteți să vă sechestrați prin birouri, „calm și amabil” de atâtea ori cât vă permite sănătatea. Însă fiecare zi e scumpă pentru economie, medicina, social, pentru a preveni colapsuri. Fiecare zi înseamnă enorm pentru pregătirea de viitor”, a conchis fostul deputat.

Doina Secrieru

Share