Încă un caz de braconaj: 3 mistreți au fost împușcați ilegal

Încă un caz de braconaj: 3 mistreți au fost împușcați ilegal

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, spune că astăzi noapte, în raionul Sîngerei a fost depistat al doilea caz de braconaj, în doar 3 zile.

Potrivit ministrului, în ambele cazuri au fost găsiți câte 3 mistreți împușcați ilegal.

Ministrul condamnă cu fermitate aceste acțiuni.

„Prejudiciul cauzat întrunește condițiile legale pentru tragerea la răspundere penală a celor vinovați.

Depistarea acestor ilegalități a fost posibilă datorită reformării Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM) din acest an, decizie care le permite acum inspectorilor să patruleze și să intervină direct pe timp de noapte.

Primii pași i-am făcut, dar avem încă mult de muncă. Știm foarte bine că braconierii sunt adesea dotați cu echipamente sofisticate.

De aceea, procesul continuă: dotăm inspectorii cu tehnică specială, care să asigure identificarea și prinderea infractorilor în orice condiții, inclusiv pe întuneric.

Apreciez efortul și curajul inspectorilor de mediu aflați la datorie noaptea și am solicitat intensificarea controalelor nocturne în toată țara. Legea trebuie respectată”, spune ministrul.

Share