Un grup de persoane – reținut pentru realizarea și comercializarea drogurilor
Ofițierii Direcției Antidrog, polițiștii și procurorii din Florești au documentat activitatea infracțională a unui grup de persoane implicate în realizarea drogurilor de tip marijuană, preponderent în raioanele de nord a țării. În rezultatul acțiunilor de urmărire penală, au fost reținuți trei bărbați cu vârsta cuprinsă între 19 și 38 de ani, originari din raionul Florești și Rîșcani.
Anterior, aceștia au mai fost condamnați pentru comiterea infracțiunilor de furt și circulație ilegală a drogurilor.
Suspecții cultivau plantele de cânepă, iar ulterior comercializau marijuana consumatorilor.
Pentru probatoriu, polițiștii au efectuat mai multe achiziții de control. Un pachețel de marijuană era realizată la prețul de 200 lei.
În rezultatul perchezițiilor efectuate la domiciliul suspecților au fost depistate și ridicate peste 50 de pachețele (doze) de marijuană, mijloace bănești provenite din realizarea drogurilor în sumă de 150 euro și 3700 lei, cântare electronice la scara mică, precum și alte mijloace de probă.
Persoanele au fost reținute, dacă le va fi demonstrată vinovăția aceștia riscă o pedeapsă de la 7 la 15 ani.
Mihaela Rotari