Rezultatele perchezițiilor, desfășurate în PTF Leușeni

Rezultatele perchezițiilor, desfășurate în PTF Leușeni

Poliția de Frontieră afirmă că, condamnă actele de implicare a angajaților în activități de corupție și va interveni de fiecare dată când se cere curățirea sistemului de persoane corupte sau care se implică în diferite activități ilicite.

Astăzi, echipa comună formată din angajații Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI, Procuraturii Anticorupție, Direcției inspecție efectiv a Poliției de Frontieră și Direcției integritate și supraveghere a Serviciului Vamal, au efectuat 21 de percheziții în birourile de serviciu, domiciliile și mijloacele de transport a nouă polițiști de frontieră și trei vameși, implicați în săvârșirea infracțiunilor de corupere activă și corupere pasivă (art. 324 alin. (2) lit. b) și art. 325 alin. (2) lit. b) Cod penal al RM). Ca urmare, au fost reținuți trei angajați ai Serviciului Vamal și doi angajați ai IGPF.

În fapt, acțiunile de documentare au avut loc în perioada lunilor octombrie 2021 – februarie 2022, fiind vizați mai mulți angajați ai organelor de forță din cadrul punctului de trecere a frontierei Leușeni, iar ca rezultat al măsurilor speciale de investigație, au fost documentați nouă angajați ai IGPF al MAI, pentru comiterea a 64 de acțiuni de corupere (sumele primite variau între 10-200 euro), precum și trei angajați ai SV al RM, pentru comiterea a 26 de acțiuni de corupere, (sumele primite variau între 50-200 euro).

Acțiunile corupționale au fost orientate în special pe următoarele categorii de persoane și paliere:
– de la transportatorii de pasageri și colete originari din Republica Moldova care nu dețin licență pentru prestarea acestor servicii, în scopul favorizării trecerii autovehiculelor fără control vamal, sau după caz efectuarea unui control superficial al autocamioanelor și autoturismelor încărcate cu mărfuri și colete, prin aparatul de scanare cu raze X-Ray;

– de la cetățenii Republicii Moldova cu pașapoarte biometrice, pentru a le permite traversarea frontierelor spre statele europene și respectiv pentru a le permite deplasarea spre Republica Moldova fără a le fi aplicate sancțiuni pentru depășirea termenului de ședere în Uniunea Europeană.

– de la persoane fizice rezidente și nerezidente, pentru favorizarea trecerii frontierei de stat în contextul restricțiilor impuse de situația epidemiologică.

În cadrul perchezițiilor au fost depistate și ridicate telefoanele mobile, mijloace bănești și alte obiecte ce au importanță pentru cauza penală.

Share