PAS: „Dodon, ca toți cei care pierd puterea, în ultimele momente recurge la frică”
„Dodon a arătat în direct cine a creat toate știrile false din Moldova din ultimii 4 ani și cine este principalul vinovat de instigare la ură în țara noastră. Dodon a luat glodul în mâinile proprii și l-a aruncat în toți cetățenii. Atâta greață și ură față de propriul popor poate avea doar un om slab, fricos” – reacționează Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) cu privire la declarațiile candidatului Igor Dodon, informează OFICIAL.
PAS, cel care a înaintat-o pe Maia Sandu la alegerile prezindențiale, mai declară: „Dodon, ca toți cei care pierd puterea, în ultimele momente recurge la frică. El reprezintă frica, noi suntem speranța. Dodon reprezintă trecutul”.
„Oameni buni, pe 15 noiembrie avem de ales – trecutul sau viitorul? Pe 15 noiembrie poporul nostru va alege speranța. Va alege un viitor mai bun”, spun reprezentanții Partidului.
Doina Secrieru