Directorul interimar ANSA: „În Republica Moldova, situația epizootică la Pesta Porcină Africană devine tot mai alarmantă”

Directorul interimar ANSA: „În Republica Moldova, situația epizootică la Pesta Porcină Africană devine tot mai alarmantă”

La Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a avut loc o ședință consultativă, la nivel național, privind evoluția Pestei Porcine Africane (PPA) pe teritoriul țării, dar și identificarea măsurilor de prevenire și combatere a virusului, informează OFICIAL.

Directorul general interimar al Agenției, Ela Malai, a prezentat evoluția virusului, menționând că primele focare de PPA au fost înregistrate pe teritoriul republicii în satele Moșana și Cernoleuca din raionul Dondușeni:

2017 – 7 focare (dintre care 3 focare la mistreți);

2018 – 38 focare (dintre care 11 focare la mistreți);

2019 – 20 focare (dintre care două focare la mistreți).

Datorită măsurilor aplicate, a controlului și combaterii focarelor de PPA izbucnite, la 21.02.2019 au fost închise toate focarele izbucnite pe parcursul anului 2018, comunică ANSA.

Dacă de la începutul anului 2019 până la 28 mai au fost înregistrate doar două focare de PPA (unul în luna martie în satul Bejghioz, raionul Ciadîr-Lunga la porcii domestici și unul la mistreți în fondul silvic Lipcani, Briceni), apoi pe data de7 iulie până la moment, au fost înregistrate deja 18 focare (unul în raionul Nisporeni, șapte în raionul Cantemir, opt în Cahul și două la Cimișlia,) fiind nimiciți în total 331 de porci.

Pe 20 august, curent a fost înregistrat și un caz pozitiv la mistreți, probele provenind de la un cadavru de mistreț depistat în lunca Prutului în apropierea satului Gotești, Cantemir.

Ela Malai a mai adăugat că, în Republica Moldova, situația epizootică la PPA devine tot mai alarmantă, în pofida acțiunilor aplicate. „Și mai complicată este starea de lucruri în țările vecine, unde în ultimule săptămâni s-a înregistrat practic o explozie a focarelor de PPA, fiind notificate oficial 37 de focare în Ucraina și 950 de focare active la porci domestici și 1.845 de cazuri la mistreți, în România”, a comunicat directorul general interimar.

Pentru despăgubirile acordate proprietarilor de animale sacrificate sau în urma lichidării focarelor de boli transmisibile ale animalelor, conform bugetului de stat pentru anul 2019, au fost rezervate 500 mii de lei. Până la moment au fost utilizate resurse financiare în valoare de 16 128 lei acordate proprietarilor de animale afectate de pestei porcine africane și 26 910 lei pentru animale afectate de rabie.

Doina Secrieru

Share