Cum se circulă pe drumurile naționale, ca urmare a condițiilor de iarnă
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 18 situații pentru deblocarea și tractarea mijloacelor de transport de pe traseele țării.
Conform informației Administrației de Stat a Drumurilor, pe parcursul zilei ieri, la lucrările de împrăștiere a materialului antiderapant pe partea carosabilă, au fost implicate 340 unități de tehnică și 580 de persoane, fiind împrăștiate 1300 tone de material antiderapant. Astfel, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, drumurile din țară sunt practicabile, dar se circulă în condiții de iarnă.
De ajutorul salvatorilor a fost nevoie pe drumurile din raioanele Râșcani, Ungheni, Hâncești, Șoldănești, Edineț, Soroca, Călărași, Rezina, Cahul, UTA Găgăuzia, dar și municipiul Chișinău. Angajații IGSU au avut misiunea de a tracta un autobuz școlar fără elevi în apropiere de localitatea Parcani, raionul Șoldănești, dar și o ambulanță cu pacient în apropiere de localitatea Rublenița, raionul Soroca. Șase autocamioane care nu se puteau deplasa în pantă au fost deblocate de pompierii din Rezina, iar o altă ambulanță care se grăbea la pacient a fost tractată de salvatorii din Ungheni.
Totodată, salvatorii din cadrul Direcției Situații Excepționale Bălți au avut, ieri, o misiune mai neobișnuită. Aceștia au adus pentru localnicii satului Valea Norocului, raionul Sângerei, pâine. Salvatorii au oferit pâine oamenilor în etate, dar și persoanelor cu dezabilități care aveau dificultăți de deplasare. 11 familii au beneficiat de ajutorul pompierilor.
Mihaela Rotari