A opta zi a invaziei din Ucraina: Noi bombardamente ruse înaintea unei noi runde de negocieri
Invazia rusă în Ucraina intră în cea de-a opta zi: după o noapte de bombardamente intense, în această joi delegaţiile rusă şi ucraineană au prevăzută o a doua rundă de negocieri în Belarus pentru a încerca să ajungă la un acord de încetare a focului, în timp ce numărul refugiaţilor de război ucraineni a depăşit deja un milion de persoane.
Foto: (c) Viacheslav Ratynskyi / REUTERS
* UPDATE ORA 10,19 Se închide postul de radio Eho Moskvî, una din puţinele organizaţii media liberale din Rusia
Postul de radio Eho Moskvî (Ecoul Moscovei) a fost desfiinţat de consiliul de administraţie, a anunţat editorul Aleksei Venediktov, citat joi de Reuters.
Agenţia arată că astfel dispare una din puţinele organizaţii media liberale din Rusia tolerată până acum de Kremlin.
* UPDATE ORA 10,14 Ministrul francez de externe avertizează că partea cea mai grea a războiului din Ucraina abia urmează
În timp ce armata rusă a înconjurat şi bombardează mai multe oraşe din Ucraina, ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, a apreciat joi că „se poate ca partea cea mai rea abia să urmeze”, transmite AFP.
Foto: (c) Maksim Levin / REUTERS
„Este de temut o logică a asediului”, cu care „ruşii sunt obişnuiţi”, a avertizat şeful diplomaţiei franceze la televiziunea publică France 2. „Amintiţi-vă de Alep, Groznîi”, a spus el, referindu-se la distrugerea cu bombe ruseşti a oraşelor respective din Siria, respectiv Cecenia, în istoria recentă.
* UPDATE ORA 10,02 Ungaria nu se opune sancţiunilor UE împotriva Rusiei, afirmă Viktor Orban
Ungaria nu se va opune sancţiunilor Uniunii Europene împotriva Rusiei, unitatea blocului celor 27 fiind esenţială în contextul războiului din Ucraina, pe care Budapesta îl condamnă fără echivoc, a declarat premierul ungar Viktor Orban, transmite Reuters joi.
Premierul ungar a afirmat în interviul acordat portalului de ştiri mandiner.hu că relaţiile Ungariei cu Rusia au fost unele „echilibrate şi corecte” până foarte de curând, însă războiul a creat o situaţie nouă.
„Condamnăm atacul rus, întrucât s-a pornit un război împotriva Ucrainei”, a spus Orban, insistând că „părţile trebuie să revină cât mai curând posibil la masa negocierilor”.
* UPDATE ORA 09,53 Ucraina: Avansul forţelor ruse spre Kiev, minor în ultimele zile, potrivit serviciilor de informaţii britanice
Avansul forţelor ruse către capitala ucraineană Kiev a înregistrat puţine progrese în ultimele trei zile, iar oraşele Harkov, Cernigău şi Mariupol rămân în mâinile ucrainenilor, potrivit serviciilor de informaţii britanice, relatează joi Reuters.
Foto: (c) Antonio Bronic / REUTERS
”Principala parte a coloanei ruse lungi care avansează spre Kiev rămâne la 30 de kilometri de centrul oraşului, fiind ţinută în loc de rezistenţa ucraineană înverşunată, de defecţiuni mecanice şi de blocaje”, a anunţat Ministerul Apărării britanic într-o actualizare a datelor primite de la serviciile de informaţii.
* UPDATE ORA 09,32 Germania va furniza Ucrainei 2.700 de rachete antiaeriene
Ministerul Economiei german a aprobat livrarea a 2.700 de rachete sol-aer pentru Ucraina, ţară invadată de forţele militare ruse, transmite DPA.
Surse din ministerul citat au declarat că armele respective sunt rachete uşoare Strela, de concepţie sovietică, aflate în stocurile forţelor armate ale fostei Germanii de Est.
În ultimele zile, guvernul condus de cancelarul Olaf Scholz a revizuit politicile privind exporturile de arme şi a permis livrări directe de armament către Ucraina, pe fondul agresiunii militare ruse împotriva ţării vecine.
Ministrul apărării din Ucraina, Oleksii Reznikov, a făcut joi un apel la ”rezistenţă totală” împotriva trupelor ruse şi la creşterea presiunii asupra duşmanului, transmite EFE.
„A sosit momentul să sporim presiunea asupra duşmanului, care a pierdut iniţiativa. A sosit momentul să trecem la rezistenţa totală”, a transmis Reznikov într-un comunicat postat pe Facebook.
Oficialul ucrainean a adăugat că armata ţării „respinge cu succes” atacurile frontale ale forţelor ruse şi anihilează coloanele sale.
* UPDATE ORA 08,20 Ucraina: Londra respinge cererea Moscovei privind retragerea din proiectul OneWeb
Guvernul britanic a respins miercuri cererea Rusiei ca Londra să se retragă din proiectul OneWeb, Moscova solicitând şi garanţii privind utilizarea non-militară a acestuia, informează AFP.
”Nu există vreo negociere privind OneWeb: guvernul britanic nu îşi vinde partea. Suntem în contact cu ceilalţi acţionari pentru a discuta despre etapele viitoare ”, a indicat pe Twitter ministrul britanic pentru mediul de afaceri, energie şi strategie industrială Kwasi Kwarteng.
* UPDATE ORA 08,18 Moscova şi Kiev se pregătesc pentru a doua rundă de negocieri, la opt zile de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina
O a doua rundă de negocieri între Moscova şi Kiev în vederea încheierii unui armistiţiu este aşteptată să aibă loc joi, la opt zile de la declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, informează dpa.
Ambele părţi au convenit asupra regiunii Brest din vestul Republicii Belarus ca loc pentru negocieri, iar armata rusă plănuieşte crearea unui „coridor de securitate” pentru a permite trecerea delegaţiei ucrainene.
Partea ucraineană a confirmat că s-a convenit asupra organizării unei noi runde de negocieri, însă fără a oferi alte detalii.
* UPDATE ORA 07,41 Şcoala parohială de la biserica românească din Storojîneţ – Cernăuţi, transformată în centru de azil pentru refugiaţi
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Un preot de la o biserică românească din oraşul Storojîneţ, regiunea Cernăuţi, acordă cazare şi masă pentru 54 de refugiaţi ucraineni care provin din cele mai fierbinţi zone ale războiului.
Foto: (c) CRISTIAN LUPAŞCU / AGERPRES FOTO
Părintele Vasile Covalciuc, care deţine şi funcţia de protopop la Storojîneţ, a transformat şcoala parohială, care funcţiona în incinta parohiei, în spaţiu de cazare pentru ucrainenii care fug din calea războiului.
Preotul român a transformat toate sălile de curs ale şcolii în care copii învăţau religia şi limba română în dormitoare, iar aici au ajuns numeroase familii cu copii din Kiev, Harkov, Ivano-Frankivs, Dnipropetrovsk, dar şi din Donbas. Şcoala devenită centru pentru refugiaţi nu are paturi, însă preotul a reuşit să facă rost, de la oamenii cu suflet mare, de zeci de saltele pe care să înnopteze zecile de mame şi copii care şi-au părăsit locuinţele.
* UPDATE ORA 04,43 ONU: Un milion de refugiaţi au fugit din Ucraina într-o săptămână
Un milion de refugiaţi au fugit din Ucraina în ţările vecine de la începutul invaziei ruse în urmă cu o săptămână, a declarat joi Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, notează AFP.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
„În doar şapte zile, am asistat la exodul a un milion de refugiaţi din Ucraina către ţările vecine”, a scris Filippo Grandi pe Twitter.
„Pentru alte milioane, în interiorul Ucrainei, este timpul ca armele să fie reduse la tăcere, astfel încât asistenţa umanitară să poată ajunge şi să salveze vieţi”, a pledat el.
Filippo Grandi intenţionează să viziteze în următoarele zile România, Moldova şi Polonia, trei ţări care găzduiesc un număr mare de refugiaţi ucraineni pe teritoriul lor.
* UPDATE ORA 04,27 Responsabili ucraineni confirmă pierderea oraşului Herson
Responsabili ucraineni au confirmat în cursul nopţii de miercuri spre joi prezenţa armatei ruse la Herson, mare oraş din sudul ţării pe care Moscova a anunţat că l-a cucerit dimineaţă după lupte aprige, notează AFP.
Foto: (c) Reuters TV / REUTERS
Este cel mai mare oraş capturat de forţele ruse de la începutul invaziei în urmă cu şapte zile.
Şeful administraţiei regionale, Ghenadi Lahuta, a îndemnat locuitorii pe reţeaua Telegram să stea acasă, spunând că „ocupanţii (ruşi) sunt în toate cartierele oraşului şi sunt foarte periculoşi”.
La rândul său, primarul acestui oraş cu 290.000 de locuitori, Igor Kolihaev, a anunţat că a discutat cu „oaspeţi înarmaţi” într-o clădire a administraţiei din Herson, subînţelegând, fără a le numi, trupele ruseşti.