Ziua profesională a expertului judiciar din Moldova va fi consemnată anual pe 14 aprilie

Ziua profesională a expertului judiciar din Moldova va fi consemnată anual pe 14 aprilie

Ziua profesională a expertului judiciar din Moldova va fi consemnată anual pe 14 aprilie. O hotărâre de Guvern a fost aprobată ieri în acest sens, pentru recunoașterea importanței activității efectuate de experții judiciari la înfăptuirea actului de justiție, potrivit unui comunicat de presă. 

Potrivit proiectului, expertiza judiciară este o activitate ce implică cercetări minuțioase, cunoștințe speciale și procedee științifice. Aceasta se efectuează la solicitarea instanțelor de judecată, organelor de urmărire penală, persoanelor fizice și juridice interesate. Concluziile înscrise în raportul de expertiză servesc drept probe în procesul judiciar. În majoritatea cazurilor, finalitatea actului de justiție și calitatea deciziei judiciare depind de concluziile expertului. 

Cercetările se efectuează în diverse domenii: criminalistic, inginero-economic, inginero-tehnic, fizicii și chimiei judiciare, construcției și evaluări imobilului, etc. În cadrul expertizei se studiază fapte, circumstanțe, obiecte materiale, procese, organismul și psihicul uman. Rezultatele au un rol important în aflarea adevărului pentru soluționarea justă a cauzelor judiciare. 

În Moldova activează 300 experți judiciari în Centrul Național de Expertize Judiciare,Ministerul Afacerilor Interne, Centrul Național Anticorupție, Departamentul Poliției de Frontieră, Ministerul Sănătății.

 

Maria Roșca

Share