Zis și făcut! Șeful de la Vamă a dispus noi concedieri

Zis și făcut! Șeful de la Vamă a dispus noi concedieri

Doi colaboratori vamali au fost eliberați din serviciu pentru atitudine iresponsabilă față de exercitarea obligațiilor de serviciu, a prevederilor Fișei de post și a Codului de Conduită, potrivit unui comunicat de presă.

În primul caz, de către o patrulă a echipelor mobile Nord, a fost stopată regulamentar o unitate de transport cu numere de înmatriculare în RM și ca rezultat al controlului vamal au fost depistate  mărfuri ”semințe de plante , produse chimice și aparate electrice”, fără acte de însoțire sau proveniență a mărfii. Din considerentul că mijlocul dat a traversat frontiera prin postul vamal Larga, de către colaboratorii Direcției securitate internă a Serviciului Vamal a fost inițiată o anchetă de serviciu. În cadrul investigațiilor au fost verificate imaginile video surprinse de camerele de supraveghere amplasate în postul vamal Larga1. Ca rezultat a fost stabilit, că colaboratorul vamal nu a efectuat controlul fizic al unității de transport. Astfel, angajatul vamal a manifestat o atitudine iresponsabilă față de exercitarea obligațiilor de serviciu. În acest context a fost aplicată în privința sa sancțiunea disciplinară – eliberare din serviciu.

În al doilea caz, similar ca și în primul, un mijloc de transport cu numere de înmatriculare în RM a fost stopat de a doua linie de control a Serviciului Vamal, Echipele Mobile, și ca rezultat a fost depistate un lot comercial de mărfuri de larg consum fără acte de însoțire sau proveniență. Totodată a fost stabilit, că unitatea de transport a intrat pe teritoriul vamal al RM prin postul vamal Criva-Mămăliga. În baza cazului dat a fost inițiată o anchetă de servicu, iar rezultatele au stabilit, că angajatul vamal a realizat un control superficial.  Prin acțiunile colaboratorului dat a fost posibilă introducerea fără achitarea taxelor vamale a unui lot comercial de bunuri.  În final inspectorul superior al Biroului vamal Briceni a fost sancționat disciplinar – eliberat din serviciu.

De menționat, că în ambele cazuri, corectitudinea comportamentului și faptelor angajaților au fost monitorizate video de către direcția abilitată din cadrul Serviciului Vamal, acest fapt a permis stabilirea tuturor abaterilor.

Reiterăm, că în regim on-line sunt monitorizate acțiunile colaboratorilor vamali din toate subdiviziunile teritoriale,  în vederea prevenirii abuzurilor și fărădelegilor.

Toți colaboratorii vamali care vor admite nereguli, comportament abuziv sau vor manifesta incorectitudine fiind inplicați în scheme infracționale vor fi sancționat disciplinar – eliberați din serviciu, a concis Vitalie Vrabie, Directorul General al Serviciului Vamal.

 

Mihaela Rotari

Share