Zeci de imobile nedeclarate. CNI a inițiat controale!
Viceprimarul satului Hîrbovăț, raionul Anenii-Noi, Ivan Vrabie, nu a declarat 84 imobile, dintre care: două terenuri pentru construcții, două case de locuit, trei construcții accesorii și 77 terenuri agricole, acestea fiind doar unele constatări făcute de Comisia Națională de Integritate în cadrul ședinței de astăzi.
Astfel, s-a mai stabilit că viceprimarul a omis din declarație două unități de transport, două conturi bancare și 25 de acțiuni la o societate comercială. Din aceste considerente, Comisia a suspendat controlul în privința acestuia, iar materialele vor fi transmise Procuraturii Generale pentru examinare prin prisma prevederilor art.3521 Cod Penal.
În același mod s-a procedat și în cazul directorului Întreprinderii de Stat pentru silvicultură „Nisporeni Silva”, Vasile Marian, care nu a declarat un venit în mărime de 63 436 lei, un teren, o construcție accesorie, o remorcă, trei autoturisme, trei conturi bancare, precum și calitatea sa de asociat al unei societăți comerciale.
Tot în ședința de astăzi, au fost pornite controale în privința șefului Direcției Sănătate a Primăriei municipiului Chișinău, Mihail Moldovanu, precum și în privința directoarei grădiniței din satul Hănășeni, raionul Cantemir, Ecaterina Cabac. Dacă în primul caz verificările vor fi axate doar pe eventuala încălcare a regimului juridic al declarării veniturilor și proprietății, în al doilea caz controlul va fi extins și pe segmentul nedeclarării conflictului de interese.
Doina Secrieru