Zeci de auditori ai Curții de Conturi au finalizat cursul de instruiri susținut de experți letoni
Circa 35 de auditori ai Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) au finalizat la 16 noiembrie curent, cursul de instruiri, organizat de Oficiul de Stat de Audit al Republicii Letone.
Potriivit unui comunicat de presă, instruirile au fost organizate în două domenii: auditul financiar și auditul TI. Dat fiind faptul, că tematica instruirilor a fost axată pe două domenii, rezonabil a fost organizarea instruirilor pe două echipe de auditori: instruiri în domeniul auditului financiar și respectiv în domeniul auditului TI.
Expertul Ingrida Kalnina-Junga, expert în domeniul TI, a pus în discuție și a oferit consultanță în tematica misiunii de audit TI, și anume Evaluarea sumară a eficacității proiectelor TI. La rândul său, dna Guna Krumina a abordat tematici vizavi de Auditul raportului anual privind execuția bugetului consolidat și Valoarea auditului – consiliere și control întru îndeplinirea recomandărilor.
Atelierul de lucru s-a desfășurat sub formă prezentări, feedback, discuții, consultări, evaluări, schimb de experiență etc.
Amintim, că instruirile au fost organizate în contextul cooperării instituțiilor supreme de audit din țările Parteneriatului Estic.
Mihaela Rotari