Vlad Filat se va adresa la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului

Vlad Filat se va adresa la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului

Casa de avocatură ”Popa și Asociații” cataloghează decizia emisă de magistrații de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), în dosarul care îl vizează pe fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, drept una ilegală și inechitabilă.

Potrivit avocaților, „hotărârea magistraților nu poate fi calificată altfel, decât ca o execuție publică a lui Vlad Filat, care demonstrează odată în plus că dosarul său este unul politic, instrumentat la comandă. Vlad Filat nu a avut parte de un proces echitabil”.

„Admitem că magistrații s-au lasăt atrași în jocuri politice şi nu s-au condus de buchia legii. În acest dosar de rezonanţă magistraţii au demonstrat cum nu trebuie să fie înfăptuită justiţia.

În opinia noastră, anume ieri, lista judecătorilor loiali sistemului s-a completat cu încă trei persoane. CSJ a ratat șansa istorică de a repara erorile grave care au fost admise în dosarul lui Vlad Filat şi a lăsat o pată pe faţa justiţiei moldoveneşti”, menționează apărătorii.

Ei spun că, în aceste circumstanțe, Vlad Filat se va adresa la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO)

Maria Roșca

Share