Vlad Filat: În toată ţara s-au făcut investiţii serioase în domeniul ocrotirii sănătăţii

Vlad Filat: În toată ţara s-au făcut investiţii serioase în domeniul ocrotirii sănătăţii

Condiţiile la standarde europene, create la Maternitatea din cadrul Spitalului Raional Hânceşti, vor fi un motiv pentru ca în Republica Moldova să se nască câţi mai mulţi copii. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, la inaugurarea blocului Maternităţii din cadrul Spitalului raional Hânceşti, după reparaţie capitală.

Liderul PLDM a spus că, atunci când este viziune, dar şi oameni implicaţi, orice scop propus este realizabil. Vlad Filat a mulţumit tuturor celor implicaţi în realizarea proiectului şi a afirmat că este bucuros pentru că medicii îşi vor exercita meseria în condiţii moderne.

„În toată ţara s-au făcut investiţii serioase în domeniul ocrotirii sănătăţii. În Hânceşti s-au construit şi reconstruit centre de sănătate, oficii a medicilor de familie. Proiectele investiţionale nu s-au rezumat doar la investiţiile în domeniul ocrotirii sănătăţii. Cu două săptămâni în urmă am fost în Paşcani şi Cioara unde au fost inaugurate grădiniţa şi oficiul medicilor de familie. Spun aceste lucruri pentru că de rând cu proiectele care vizează aprovizionarea cu apă potabilă, reparaţia drumurilor, vedem cum ţara se modernizează. Ceea ce se realizează, demonstrează foarte clar că se poate şi acest parcurs trebuie să fie continuat. Moldova are copii frumoşi, deştepţi şi suntem obligaţi să le oferim un viitor cât mai frumos. Împreună să continuăm să facem lucruri bune pentru Republica Moldova”, a spus Vlad Filat.

Directorul IMSP Spitalul raional Hânceşti, Petru Ciubotaru, a menţionat că în conformitate cu conceptul de dezvoltare a Maternităţii, în acelaşi bloc sunt amplasate secţiile de pediatrie, Ginecologie şi Patologia Sarcinei, dar şi laboratorul de transfuzie a sângelui.

„În edificiul maternităţii sunt amenajate 7 săli de naştere, renovate la cel mai înalt nivel şi dotate cu baie, veceu, aer condiţionat, utilităţi necesare pentru mămicile şi copiii lor. De asemenea, edificiul dispune de săli de operaţie echipate cu utilaje performante, inclusiv incubatoare pentru copiii născuţi prematur. În clădire proaspăt renovată s-a instalat apeductul, sistemul de canalizare, încălzire şi schimbate geamurile şi uşile”, a spus Petru Ciubotaru.

Prezent la eveniment, ministrul sănătăţii, Mircea Buga, a menţionat că atunci când se inaugurează, după reparaţie capitală, un asemenea bloc este o bucurie pentru toţi, în special pentru generaţiile viitoare.

„Acest edificiu cu siguranţă va atrage tinerii specialişti. Problema de bază a sistemului de sănătate este asigurarea cu cadre medicale. Deja mai mulţi rezidenţi şi-au exprimat disponibilitatea să vină să muncească în aceste condiţii şi este bine acest lucru”, a spus Mircea Buga.

Deputatul PLDM, Grigore Cobzac, care este unul din susţinătorii proiectul de renovare capitală a Maternităţii a men’ionat că este mulţumit de faptul că proiectul demarat în anul 2013 are finalitate. „Recunosc nu a fost uşor, dar am reuşit. Mulţumesc tuturor, în special preşedintelui PLDM, Vlad Filat, pentru sprijin şi implicare”, a specificat Grigore Cobzac, care în ultimii ani a ocupat funcţia de preşedinte al raionului Hânceşti.

Pentru renovarea capitală a blocului Maternităţii, Compania Naţională de Asigurări în Medicină a alocat 26 mln de lei, iar Consiliul raional Hânceşti – 7 mln lei. Anual, la maternitatea din Hânceşti se înregistrează circa 2000 naşteri.

IMG_6322  IMG_6434

Mihaela Rotari

Share