Vizita la AGEPI a participanților Școlii de toamnă „ACADEMIE INTERNATIONALE DE L’ENTREPRENEURIAT”
Directorul general interimar al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) Andrei Popa s-a întâlnit cu 40 de participanți ai Școlii de toamnă „ACADEMIE INTERNATIONALE DE L’ENTREPRENEURIAT”, informează Oficial.
Scopul vizitei a fost familiarizarea tinerilor cu sistemul naţional de protecţie, respectare și valorificare a drepturilor de proprietate intelectuală (PI).
În mesajul său adresat tinerilor, Directorul general interimar al AGEPI a subliniat rolul oficiului național de PI în realizarea politicilor în domeniul proprietății intelectuale, specificul și importanța protecției obiectelor de PI. Totodată, prin exemple elocvente a remarcat riscurile care pot surveni în cazul utilizării mărcilor neînregistrate, efectele negative ale contrafacerii, dar și importanța indicațiilor geografice, denumirilor de origine și a specialităților tradiționale garantate pentru sectorul socio-economic al Republicii Moldova.
„Creșterea gradului de conștientizare a importanței respectării drepturilor de proprietate intelectuală, atât în rândul tinerilor, cât și în întreaga societate, este o prioritate pentru AGEPI. Acest fapt va conduce la dezvoltarea capacităților creative, inovative ale cetățenilor și îi va ajuta să-și valorifice eficient rezultatele activităților intelectuale”, a menționat Andrei Popa.
Ulterior, tinerilor prezenți li s-au oferit informații despre activitatea nemijlocită a Direcțiilor din cadrul AGEPI, responsabile de eliberarea titlurilor de protecţie a obiectelor de proprietate intelectuală și importanța acestora pentru o afacere de succes, fiindu-le repartizate materiale informative și promoționale în domeniu.
Cristina Pendea