Vitalie Gămurari despre reforma spitalicească: „S-au scurs niște informații….”
Purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat, Vitalie Gămurari a oferit mai multe detalii despre când va avea loc reforma spitalicească și dacă aceasta va fi corelată cu reforma administrativ-teritorială.
Contactat de www.oficial.md, Vitalie Gămurari a declarat că asupra reformei din sistemul sănătății „au fost niște speculații, care au fost interpretate greșit” și nu va fi aplicată „până nu va exista un concept foarte clar”.
„Nu pot să vă spun ceea ce ține de termen, din simplul motiv că s-a spus foarte clar și imperativ la adresa Ministerului Sănătății: până nu va exista un concept foarte clar, care să fie discutat și dispus dezbaterilor, real și în interesul cetățeanului, nu va fi avizul pozitiv din partea coaliției de la guvernare. A fost foarte bine spus, fiindcă au fost niște speculații. Undeva s-au scurs niște informații care au fost interpretate greșit precum că se închid spitalele, deci nu este un concept foarte clar”, a precizat purtătorul de cuvânt al PD.
Gămurari a vorbit și despre termenul până când va fi implementată reforma din sistemul spitalicesc.
„Termenul reformei spitalicești depinde de lucrul din cadrul acesteia și cum vor prezenta conceptul, deci nu există o grabă doar pentru dragul reformei. S-a spus foarte clar că este un moment destul de sensibil și nu trebuie să fie în defavoarea cetățeanului și atunci se va solicita să fie dezbateri pe subiectul dat și după aceasta se vor începe discuțiile. Eu nu cred că acest lucru va dura mult timp, însă va fi foarte transparent, de asta sunt sigur”, a declarat Vitalie Gămurari.
De asemenea, el a vorbit despre posibilitatea de a fi corelată reforma spitalicească cu cea administrativ-teritorială. „Fiecare reformă s-a discutat în parte şi dacă despre mediul sănătății se vorbește mai mult, atunci ceea ce ține de reforma administrativ-teritorială nu au fost discuții și nu au fost legate niciodată aceste lucruri. Probabil, când se va începe mai concret , atunci vor fi și anumite poziții”, a menționat Gămurari.
Mihaela Conovali
Reforma era prea stranie pentru ai da viata de impliemntare, de aia cred ca si a fost deja supusa analizii.
Avem nevoie de reforme de calitate, ceea ce inseamna ca trebuie examinata fiecare lacuna.
Sunt reforme mult mai importante care va duce tara spre dezvoltare si spre un echilibru stabil al societatii. In domeniul medicinii si asa s-a imbunatatit situatia in acest an.
si cea spitaliceasca e importanta, doar ca trebuie sa fie mai intii bine pusa la punct