Viceprim-ministrul Victor Osipov, la Rottach-Egern

Viceprim-ministrul Victor Osipov, la Rottach-Egern

Biroul pentru reintegrare al Guvernului informează că, în zilele de 29 şi 30 octombrie curent, în oraşul german  Rottach-Egern, are loc Conferinţa anuală cu tematica  „Măsurile de consolidare a încrederii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean”, organizată de Misiunea OSCE în Moldova, împreună cu Preşedinţia OSCE şi Guvernul Germaniei.

Delegaţia Republicii Moldova la acest eveniment important, este  condusă de Viceprim-ministrul Victor Osipov şi este formată din şefi ai grupurilor sectoriale de lucru.

Agenda Conferinţei include cîteva sesiuni tematice, cu participarea experţilor internaţionali, în cadrul cărora se  discută probleme actuale, alte subiecte de interes comun, ce vizează aspecte din  domeniul economiei şi comerţului, transportului, ecologiei etc.

Participanţii la lucrările conferinţei, care a devenit deja tradiţională, îşi propun identificarea unor soluţii pentru problemele stringente cu care se confruntă populaţia din regiune, precum şi promovarea măsurilor de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului.

 

Mihaela Rotari

Share