Vicepremierul Bălan a subliniat rolul important al partenerilor internaţionali în procesul de reglementare a conflictului transnistrean
Vicepremierul Gheorghe Bălan s-a întâlnit, la 22 martie curent, cu membrii delegaţiei Landtag-ului statului federal Bavaria din Germania, aflaţi în vizită de documentare în ţara noastră.
Vicepremierul a mulţumit oaspeţilor pentru interesul şi susţinerea acordată Republicii Moldova în eforturile sale de modernizare şi democratizare a ţării, de integrare în Uniunea Europeană.
Interlocutorii s-au referit la situaţia actuală în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, la evoluţiile în procesul de negocieri, precum şi la alte aspecte ale dialogului dintre Chişinău şi Tiraspol.
Au fost trecute în revistă reformele iniţiate de Republica Moldova în domeniul justiţiei, combaterii corupţiei, reformei administraţiei publice, redresării situaţiei în sectorul bancar şi recâştigării încrederii populaţiei şi a partenerilor externi.
Vicepremierul a subliniat rolul important al partenerilor internaţionali şi implicarea activă a acestora, în special a Republicii Federale Germania, în procesul de reglementare a conflictului transnistrean şi de susţinere economică si politică a ţării noastre.
Doina Secrieru
Trebuie să se ajungă la un numitor comun cu privire la introducerea unui mandat internațional de menținere a păcii în regiune, pentru că actualul este unul depășit.
A fost Dodon la Bruxelles si nu a venit cu asa intentiee de solutionare a conflictului Transnitrean. Totusi sunt si solutii si in afara federalizari da?!
Moldovenii n-o sa rezolve nimic in conflictul asta. Dodon o sa cheme rusii, Plaha o sa cheme americanii si europenii, si daca o sa se inteleaga astia mai de sus, poate o sa se rezolve ceva