Vicepremier: Implementarea proiectelor, în special în regiunea transnistreană, contribuie la soluţionarea problemelor existente
Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan, a avut o întrevedere, la 13 iunie curent, cu Directorul de țară pentru Moldova, Europa şi Asia Centrală al Băncii Mondiale, Alex Kremer, potrivit unui comunicat de presă.
În cadrul discuţiilor, interlocutorii au făcut un schimb de opinii pe marginea unor proiecte aflate în derulare şi perspectivele de dezvoltare a acestora în contextul susţinerii componentei măsurilor de consolidare a încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului.
Referindu-se la situaţia actuală în procesul de reglementare transnistreană Vicepremierul, a precizat că implementarea proiectelor, în special în regiunea transnistreană, contribuie la soluţionarea problemelor existente, îmbunătăţirea calităţii serviciilor prestate şi promovarea unor programe de parteneriat regional.
La rândul său, Alex Kremer, a reconfirmat disponibilitatea Băncii Mondiale de a oferi autorităţilor R. Moldova asistenţa şi expertiza necesară întru realizarea obiectivelor propuse.
La finalul întrevederii, interlocutorii au reconfirmat deschiderea deplină pentru colaborare.
Doina Secrieru