Viceministrul Zolotcov a desfășurat o ședință cu experți locali

Viceministrul Zolotcov a desfășurat o ședință cu experți locali

Ieri, 13 mai 2015, Anatolie Zolotcov, viceministrul dezvoltării regionale şi construcţiilor (MDRC) s-a întrunit într-o ședință de lucru cu consultantul internațional, Christopher Hartwell, asistat de experți locali din cadrul Programului Comerț, Investiții și Reglementarea Activității de Întreprinzător (BRITE). Scopul ședinței a fost consultările privind stabilirea domeniilor de colaborare și constatarea potenţialelor programe şi proiecte comune, care ar putea fi realizate cu acordul reciproc al părţilor  interesate.

La întrunire au participat de asemenea Elena Bejenaru, șefa direcției generale arhitectură construcții și locuințe și Svetlana Andrieș, șefa direcției relații internaționale și atragerea investițiilor.
În cadrul ședinței de lucru au fost prezentate informații despre procesul reformelor legislative din domeniul construcțiilor, au fost prezentate actele legislative existente, și anume Lege cu privire la calitate în construcții, Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, Legea privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului, Legea privind eficiența energetică a clădirilor, precum și actele ce se află în proces de elaborare, printre care Codului urbanismului și construcțiilor.

Reprezentanții MDRC au subliniat importanța asistenței externe în domeniul implementării performanței energetice a clădirilor, programelor de adoptare a Eurocodurilor și elaborării Anexelor Naționale la acestea, precum și necesitatea sprijinului în procesul implementării ghișeului unic la eliberarea certificatelor de atestare a specialiștilor în domeniul construcțiilor și organizarea şi funcţionarea ghişeului unic la elaborarea evaluării tehnice în construcţii.

În contextul celor discutate, părțile au convenit să organizeze o ședința cu experții din domeniu pentru o discuție mai detaliată și cu participarea reprezentanților Proiectului pentru reforma climatului investițional din Moldova.

Ambele părți și-au exprimat satisfacția cu privire la dinamica discuțiilor și rezultatul reuniunii.

Programului Comerț, Investiții și Reglementarea Activității de Întreprinzător (BRITE), finanțat de USAID, intenționează să efectueze o evaluare preliminară a activităților programului și a mediului de afaceri din Republica Moldova în scopul identificării domeniilor care ar putea beneficia de sprijinul continuu al USAID, pe termen scurt.

 

 

Maria Roşca

Share