Viceministrul Mediului a semnat Pactul de la Paris privind apa și adaptarea la schimbările climatice în bazinele acvatice

Viceministrul Mediului a semnat Pactul de la Paris privind apa și adaptarea la schimbările climatice în bazinele acvatice

În perioada 17-19 noiembrie 2015, în Budapesta (Ungaria), a avut loc cea de-a 7-a sesiune a Reuniunii Părților la Convenţia privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă transfrontiere şi a lacurilor internaţionale (Helsinki, 17 martie 1992) la care a participat o delegație din Republica Moldova, condusă de către Andrian Delinschi, viceministru al mediului.
În cadrul Reuniunii au fost abordate aspecte relevante pentru viitorul Convenției: globalizarea Convenției; contribuția acesteia la era post-2015, cu referire la agenda de dezvoltare globală și obiectivele de dezvoltare durabilă; examinarea documentelor relevante cu privire la reducerea riscurilor dezastrelor naturale și ale schimbărilor climatice.
Pe data de 17 noiembrie 2015, în cadrul sesiunii Segmentului înalt, a fost semnat Memorandumul de Înțelegere între Ministerul Mediului al Republicii Moldova și Comisia Economică pentru Europa a ONU privind Dialogul Național de Politică în domeniul managementului integrat al resurselor de apă. Urmare semnării acestui Memorandum, Ministerul Mediului va beneficia de suport în vederea realizării Inițiativei pentru apă a Uniunii Europene (European Union Water Initiative – EUWI), atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă SDG – 2030, precum și  realizarea altor priorități în direcțiile strategice ale activităților planificate în cadrul Convenției.
Totodată, la invitația Secretariatului Convenției privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă transfrontiere şi a lacurilor internaţionale și a Rețelei Internaționale ale Organizațiilor de Bazin (INBO), 1111111DoiAndrian Delinschi, viceministrul mediului, a semnat Pactul de la Paris privind apa și adaptarea la schimbările climatice în bazinele râurilor, lacurilor și acviferelor, exprimându-și astfel solidaritatea în îngrijorarea față de schimbările climatice și efectele acestora asupra bazinelor râurilor, lacurilor și acviferelor internaționale, lansat în contextul celei de a 21-a sesiune a Conferinței părților (COP 21) la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice care va avea loc la Paris, între 30 noiembrie și 11 decembrie 2015.

 

Mihaela Rotari

Share