Viceministrul de externe și ambasadorul Turciei, despre necesitatea impulsionării contactelor între instituțiile celor două state

Viceministrul de externe și ambasadorul Turciei, despre necesitatea impulsionării contactelor între instituțiile celor două state

Viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, Lilian Darii, l-a primit astăzi, 15 august 2017, pe ambasadorul Republicii Turcia în Republica Moldova, Hulusi Kiliç, potrivit unui comunicat de presă.


În cadrul întrevederii, a fost efectuat un schimb de opinii cu privire la evoluția relaţiilor moldo-turce, inclusiv a dialogului politic bilateral şi a dimensiunii comercial-economice. În context, a fost subliniată necesitatea impulsionării contactelor între instituțiile relevante din cele două state în vederea avansării cooperării în domeniul transportului auto, diplomației economice, culturii, turismului și afacerilor consulare.

 

Doina Secrieru

Share