Viceministru, într-o vizită de lucru pe șantierul de cercetare arheologică din cadrul sitului Stolniceni. Ce a discutat cu membrii expediției
La data de 20 august, viceministrul culturii Gheorghe Postică, președinte al Comisiei Naționale Arheologice, a efectuat o vizită de lucru pe șantierul de cercetare arheologică moldo-german din cadrul sitului Stolniceni, raionul Edineț.
Expediția de la Stolniceni cercetează o așezare preistorică de dimensiuni mari (aproape 40 ha) în cadrul unui proiect de amploare, axat pe studierea așa-numitelor mega-situri ale civilizației Cucuteni-Tripolie din prima jumătate a mileniului IV î.Hr.
Cercetările sunt realizate în cadrul unei cooperări internaționale, fiind coordonate de cercetătorul Stanislav Țerna (responsabil de șantier, Universitatea „Școala Antropologică Superioară” din Chișinău), Prof. Dr. Johannes Müller (Catedra de Pre- și Protoistorie a Universității „Cristian Albrecht” din Kiel, Germania) și Dr. Knut Rassmann (Comisiunea Romano-Germanică a Institutului German de Arheologie, Frankfurt pe Main, Germania). Din colectivul de cercetare fac parte specialiști din Republica Moldova, Germania, Ucraina, România, precum și studenți din Germania.
În urma scanărilor geofizice efectuate la suprafața sitului s-a stabilit ca așezarea de la Stolniceni are o planimetrie circulară, cu locuințe și străzi dispuse în șiruri concentrice și radiale, pe exterior fiind protejată de trei construcții fortificate (șanțuri și palisade). Cercetarea unor aglomerații de lut ars identificate prin metoda scanării a condus la descoperirea unui centru unic de olărie preistorică, compus din două cuptoare imense de ars ceramică, o groapă uzuală și o locuință, în cadrul cărora au fost identificate o mulțime de vase fragmentate cu suprafața pictată, care sun adevărate capodopere de artă preistorică. Este de menționat, că complexele de acest tip sunt investigate în premieră în arheologia eneoliticului european. Aceste cercetări sunt axate pe o abordare interdisciplinară modernă, cu utilizarea largă a metodelor științelor exacte: pedologice, arheobotanice, spectrale, arheozoologice, traseologice și geomorfologice. La finalizarea săpăturilor arheologice materialele descoperite vor completa colecțiile de patrimoniu ale Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Totodată, un cuptor de olărit cu o greutate de circa 6 tone va fi conservat in situ, ridicat din pământ și transportat la Muzeul Național pentru a fi expus pentru vizitatori.
Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul vizitei la șantierul arheologic de la Stolniceni, Gheorghe Postică a purtat discuții cu conducerea și membrii expediției arheologice referitor la perspectiva cercetării geofizice și multidisciplinare a acestui sit, precum și a altor obiecte similare din Republica Moldova. A fost remarcată importanța metodelor non-invazive în cercetarea siturilor arheologice necesitatea conservării și punerii în valoare a vestigiilor descoperite. Părțile au discutat despre posibilitatea inițierii unui proiect multinațional (România, Republica Moldova și Ucraina) privind nominalizarea Peisajului Arheologic Cucuteni-Triplolie în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. În final, a fost accentuată importanța popularizării și desemnării cunoștințelor arheologice în rândul comunităților locale, antrenarea acestora în acțiuni de protejare și valorificare a patrimoniului, precum și de încadrare a patrimoniului cultural, în speță a celui arheologic, în proiecte de dezvoltare durabilă comunitară.