,,Viața în epoleți cu umor” – provocarea pentru viitorii polițiști de frontieră
Elevii Colegiul Național al Poliției de Frontieră, în comun cu cursanţii Academiei Militare a Forțelor Armate “Alexandru cel Bun”, au participat pe 11 decembrie a.c, la concursul TVC, cu genericul „Viața în epoleți cu umor”, anunță serviciul de presă al instituției.
Acțiunea, care s-a desfășurat în incinta Casei de cultură din or.Ungheni, a antrenat cei mai umoriști participanți din ambele instituții. Având puțin timp la dispoziție, echipele formate s-au prezentat în concurs cu umor, creativitate şi spirit inventiv, reușind să prezinte un spectacol memorabil.
Concursul a inclus opt probe: prezentarea, proba cântecului, dansul echipei proba poeziei, proba-victorină (întrebări – răspunsuri), concursul șefilor de echipă, tema pentru acasă, o provocare pentru juriu precum şi proba sportivă şi fizico-tactică.
Originalitatea ideilor prezentate, logica argumentelor expuse, precum şi abilitatea de a improviza a fost apreciată de șeful Poliției de Frontieră, Dorin Purice, comandantul-rector al Academiei Militare a Forțelor Armate “Alexandru cel Bun”, Iurie Bruma, directorul Școlii de Formare Inițială și Continuă a Personalului Poliției de Frontieră Iași, Dragoș Holca,precum și de Petru Langa, viceprimarul orașului Ungheni.
Unul dintre cele mai intrigante momente ale evenimentului l-a constituit proba-victorină, unde participanţii au delectat publicul cu răspunsuri ingenioase şi hazlii, improvizate în timp record de către reprezentanţii delegaţi din partea echipelor.
Ultima etapă a competiției s-a desfăşurat în aer liber, unde participanții au excelat la capitolele viteză, forţă şi abilitate în manevrarea armelor din dotare.
Astfel, potrivit rezultatelor înregistrate, învigători ai acestei ediții s-au dovedit a fi studenții Academiei ”Alexandru cel Bun”, iar pe poziția secundă, cu o diferență de punctaj neînsemnată, s-au clasat elevii Colegiului Național al Poliției de Frontieră.
Șeful Poliției de Frontieră precum și comandantul-rector al Academiei Militare au felicitat reprezentanții ambelor echipe pentru virtuozitate, ingeniozitatea, umor, dar și patriotism. Le-au dorit mult succes, cu speranța că vor păstra și în continuare spiritul de echipă, de care au dat dovadă în cadrul concursului, iar la final le-au înmânat cupele binemeritate.
Doina Secrieru