Vasile Botnari a chemat asociaţiile patronale de transportatori la un dialog permanent
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, a chemat asociaţiile patronale de transportatori la un dialog permanent în vederea creării condiţiilor transparentă de activitate în domeniu. Îndemnul a fost lansat în cadrul întâlnirii ministrului cu transportatorii, la care au fost discutate principalele problemele din ramură.
Ministrul a spus că a susţinut organizarea unei astfel de întruniri, pentru a avea posibilitate sa discute într-un dialog direct cu transportatorii despre problemele din ramură şi să prezinte soluţii pentru depăşirea acestora. În acest context, Vasile Botnari a anunţat că de către Ministerul Transporturilor au fost deja iniţiate acţiuni, care au ca scop eliminarea impedimentelor în efectuarea transporturilor internaţionale auto de pasageri şi de mărfuri, inclusiv în contextul implementării Codului Transporturilor Rutiere.
Astfel, a fost reevaluată reţeaua de rute interurbane de microbuze şi autobuze. De asemenea, din septembrie curent, cererile de eliberare a autorizaţiilor vor fi prelucrate pe o platformă online, în acest mod urmând să fie eliminat factorul uman.
Concomitent, Ministerul a iniţiat o amplă campanie de combatere a transporturilor ilicite de pasageri, pentru a le permite transportatorilor autorizaţi să activeze într-un câmp al concurentei loiale. În acest context, Vasile Botnari a dat asigurări că acţiunile demarate în lupta cu transporturile ilicite vor continua şi nu se va opri la mijloc de cale.
Maria Roşca