Vameşii se pregătesc pentru perioada vacanţelor estivale

Vameşii se pregătesc pentru perioada vacanţelor estivale

Serviciului Vamal al Republicii Moldova vine în întimpinarea cetăţenilor cu o serie de măsuri menite să fluidizeze traficul la frontieră.

În perioadă estivală, misiunea Serviciului Vamal este de a asigura un control eficient în punctele de trecere ale frontierei, astfel încât, să fie redus timpul de aşteptare în posturile vamale şi să se evite aglomerarea.

În acest sens, vor fi întreprinse un şir de acţiuni menite să asigure gestionarea eficientă a situaţiei, respectiv prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere, prin intensificarea relaţiilor de conlucrare şi colaborare cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine, instituţiile de stat, precum şi cu organele administraţiei publice locale.

Fluxul de persoane şi mijloace de transport va fi monitorizat 24/24 ore şi, în cazul în care se vor înregistra creşteri semnificative a numărului de călători la frontieră, pentru a face faţă situaţiei, numărul ofiţerilor vamali va fi suplinit.

De menţionat, că informaţia detaliată cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoanele fizice este accesibilă pe pagina oficială a Serviciului Vamal, în rubrica – „Informaţii pentru persoane fizice”.

De exemplu, persoanele care călătoresc pot importa fără plata taxelor vamale 200 de ţigarete, 2 litru de băuturi spirtoase, 2 litri de vin, 5 litri de bere şi alte bunuri în valoare de 300 EUR (jucării, parfumuri, dispozitive electronice …). Se vor aplica taxe vamale valorii bunurilor care depăşesc limitele respective. Valoarea unui bun individual nu poate fi însă divizată.

Persoanele fizice pot introduce sau scoate valută în sumă de pînă la 10000 euro sau echivalentul acesteia. Mai multe informaţii privind introducerea şi scoaterea valutei poate fi consultată aici.

Totodată, în vederea asigurării colaborării eficiente între Serviciul Vamal şi societatea civilă, sporirea transparenţei în activitatea zilnică, prin recepţionarea informaţiilor referitoare la comportamentul corupţional sau alte abuzuri de serviciu, precum şi oferirea informaţiilor de interes public, Serviciul Vamal a lansat Centrul de Apel (Call Center) cu numărul unic de telefon +373 22 574 111. Astfel vă îndrumăm să formaţi acest număr şi să adresaţi întrebări privind activitatea vamală. Mai mult, la linia de informare aveți posibilitate să primiți informaţii și consultații profesioniste şi operative ce vizează regulile de trecere a mărfurilor și mijloacelor de transport peste frontieră.

Pentru a nu întîmpina dificultăţi la traversarea frontierei în ţările membre ale Uniunii Europene, recomandăm să accesaţi acest linkhttp://ec.europa.eu/taxation_customs/index_en.htm şi să consultaţi regulile şi condiţiile de rigoare.

Reamintim tuturor participanţilor la traficul transfrontalier că pot planifica ruta optimală, accesînd pagina web a Serviciului Vamal www.customs.gov.md, unde sunt plasate date în regim on line cu privire la numărul călătorilor şi mijloacelor de transport aflate la punctele de trecere a frontierei de stat, precum şi imagini video de la posturile vamale.

 

Mihaela Rotari

Share