
Vadim Ceban: Nu sunt de acord cu declarația că în 34 de ani de independență Republica Moldova nu a progresat
Nu sunt de acord cu declarația că în 34 de ani de independență Republica Moldova nu a progresat. Multe lucruri ne-au reușit.
Dar, am reușit progrese mai puține și mai modeste, decât alte popoare. Oamenii pleacă din Moldova pentru că aleg să trăiască în țările care au progresat mai mult.
Imaginea de mai jos arată prioritățile lumii dezvoltate.
Progresul Inteligenței Artificiale (IA) deja influențează modele economice și de management, și crește competitivitatea economiilor unor țări, în timp ce alții rămân restanțieri.
Dezvoltarea IA cere centre de date tot mai mari, care cer tot mai multă energie. Crește importanța accesibilității energiei electrice, a capacității și eficienței rețelelor electrice și a proceselor locale de luare a deciziilor.
Dacă vrem să progresăm real, trebuie să setăm priorități raționale și să creăm condiții atractive pentru investitori.
Prioritățile noastre actuale nu vorbesc bine despre noi.
Avem nevoie de reglementări care ar stimula investițiile în digitalizarea și automatizarea rețelelor energetice: în rețelele de gazoduct și electrice, în rețelele termice și cele de apeduct.
Avem nevoie de contracte de lungă durată (în baza inclusiv a mecanismelor de piață) și la prețuri cât mai competitive pentru resurse energetice. Prețuri mai competitive decât media pieței europene. Lucrul poate imaginabil acum, dar e realizabil pe termen scurt și mediu (cel mult).
Avem nevoie de mecanisme prin care investitorii maximal simplu, în două-trei acțiuni și în termen de câteva zile, obțin acces la terenul dorit și primesc toate autorizările necesare pentru construcția centrelor de date.
Acest gen de subiecte ar trebui să fie în topul priorităților noastre naționale, dacă vrem Moldova să apară pe o așa imagine.
Apariția Moldovei pe așa imagine ar însemna că am reușit să atragem investiții de miliarde de dolari, am creat mii de locuri de muncă foarte bine plătite și am extins considerabil baza de impozitare.
Și ar mai însemna ceva – că Moldova trece de la rolul de consumator de tehnologii, la rolul de producător de tehnologii. Și are șanse să între în lista generatorilor de tehnologii.
Dacă ne dorim așa o perspectivă trebuie să acționăm, să învățăm și să ne schimbăm.
Vadim Ceban, șeful „Moldovagaz”