Unitatea națională nu poate fi obținută în calitate de cadou și nu este o mărime constantă

Unitatea națională nu poate fi obținută în calitate de cadou și nu este o mărime constantă

Unitatea națională nu este o constantă – unitatea se construiește zi de zi și este o muncă complicată 

Unitatea națională nu poate fi obținută în calitate de cadou și nu este o mărime constantă.

Unitatea națională se construiește în fiecare zi, prin fiecare atitudine, comportament și decizie.

Prin atitudine ostilă față de o parte a societății nu poți construi o societate unită.

Prin grija permanentă de un grup politic îngust de demnitari publici apropiați, și prin ignorarea problemelor majorității oamenilor din țară – nu poți construi o societate unită.

Prin decizii egoiste adoptate fără implicarea societății – nu poți construi o societate unită.

Puterea țării nu este compusă din Președinte, Prim-ministru, Speaker, deputați și miniștri.

În infrastructura administrativă a țării sunt sute de primari și mii de consilieri locali, care au în spate votul de încredere al oamenilor și cel mai bine cunosc problemele localităților.

Primarii și consilierii locali nu sunt subordonații președinției sau ai guvernului – ei se subordonează exclusiv legii și alegătorilor. Președinția, Parlamentul și Guvernul – ar trebui să se subordoneze legii și alegătorilor – dar au decis să fie peste lege și să ignore alegătorii.

Un moment important.

Tot din infrastructura administrativă a țării face parte și managementul companiilor private. Acești oameni se subordonează legii și legea trebuie să-i apere, nu să-i atace și să-i umilească.

Oamenii de afaceri nu sunt parte a infrastructurii administrative publice, dar ei în fiecare zi iau decizii și își asumă responsabilități față de oameni, nu mai puține decât administrația publică.

Antreprenorii și oamenii de afaceri sunt producători și generatori, sunt creatori și organizatori – de energia lor constructivă și de talentele lor de a crea și inventa depinde sănătatea economiei naționale, depinde în modul cel mai direct viitorul țării.

Atunci când toate elementele infrastructurii administrative a țării lucrează în echipă și au relații colegiale, mențin un dialog respectuos și onest – atunci și societatea este unită.

Unitatea națională se produce atunci când autoritățile sunt cu oamenii și rezolvă problemele societății – nu când autoritățile se poziționează peste oameni, îi exploatează și îi dezbină și lucrează pentru interesele unui grup politic îngust.

Unitatea națională nu este o constantă – unitatea se construiește zi de zi și este o muncă complicată.

Vlad Filat, președinte al PLDM, ex-Premier 

Share