Un Centru de Excelență IT și parcuri IT vor fi lansate în RM, cu suportul USAID

Un Centru de Excelență IT și parcuri IT vor fi lansate în RM, cu suportul USAID

Sporirea competitivității industriei IT în Moldova, îmbunătățirea mediului de afaceri și a educației profesionale în domeniu au constituit principalele subiecte de  discuție în cadrul întrevederii dintre ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Vasile Botnari, și echipa de manageri de proiecte a Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională în Moldova(USAID).

Vasile Botnari a apreciat deschiderea Agenției pentru a contribui la dezvoltarea sectorului IT din Moldova, care capătă o pondere importantă în economia națională.”Avem nevoie de un sector al tehnologiilor informaţiei și comunicațiilor capabil şi puternic. Pentru aceasta suntem  hotărâți să promovăm în continuare un cadru politic și regulator favorabil, dar și parteneriate cu valoare adăugată pentru sectorul IT”, a menționat ministrul TIC.

În acest context, ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor a amintit  elaborarea și implementarea Strategiei Naționale Moldova Digitală 2020, a Strategiei de sporire a competitivității industriei IT, votarea în prima lectură în Parlament a proiectului de Lege privind Parcurile IT.

”Ne-am propus să implementăm în următorii ani mai multe proiecte ambițioase de dezvoltare a sectorului TIC, în realizarea cărora, mizăm pe suportul partenerilor de dezvoltare, inclusiv a Guvernului SUA”, a adăugat Vasile Botnari, care a menționat că o direcție prioritară este dezvoltarea capitalului uman, iar Centrul de Excelență, creat inclusiv cu suportul USAID este un pas concret în acest sens.

Sergiu Botezatu, Manager Senior de Proiecte, USAID Moldova, a menționat în context disponibilitatea Agenției SUA de a sprijini în continuare dezvoltarea sectorului TIC în Moldova, precizând că printre  prioritățile USAID pentru următorii ani se regăsește Centrul de Excelență IT și crearea parcurilor IT. În acest context, managerii USAID au subliniat că va continua implementarea  proiectului de asistență pentru Creșterea Competitivității prin Dezvoltarea Capitalului Uman și Inovație (CE-WIN),  lansat în octombrie 2015. CE-WIN va amplifica rezultatele proiectelor precedente și va activa în trei sectoare cheie pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova, printre care și sectorul tehnologiilor informaționale și comunicațiilor.

”Odata cu lansarea legii privind parcurile IT, vor apărea premise noi pentru  propulsarea Republicii Moldova în dezvoltarea sectorului TIC — un sector care se află în topul celor mai dinamice din economia globală”, a opinat Sergiu Botezatu, apreciind ideea creării unor parcuri IT virtuale și de simplificare a administrării fiscale.

La întrevedere a mai participat Doina Nistor, Director al Proiectului de Competitivitate al USAID și Sergiu Rabii, expert ICT, Chemonics.

 

Mihaela Rotari

Share