Pavel Filip a adus mulțumiri Președintelui României, Klaus Iohannis pentru asistenţa acordată Republicii Moldova

Pavel Filip a adus mulțumiri Președintelui României, Klaus Iohannis pentru asistenţa acordată Republicii Moldova

Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, a avut o întrevedere cu Președintele României, Klaus Iohannis, în marja lucrărilor celei  de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale ONU, la New York.

Cei doi oficiali au realizat un schimb de opinii pe marginea chestiunilor de actualitate de pe agenda relaţiilor bilaterale, precum şi de pe agenda europeană de reforme a Republicii Moldova.

În context, Prim-ministrul a adus mulţumiri Guvernului României pentru asistenţa valoroasă acordată Republicii Moldova în implementarea reformelor şi în realizarea unor proiecte importante cu impact social, în conformitate cu Parteneriatul Strategic bilateral pentru integrarea europeană, precum și pentru sprijinul românesc la nivelul instituțiilor europene. Pavel Filip a remarcat în mod special alocarea celor două tranșe financiare, susținerea în reparația grădinițelor, acordarea microbuzelor școlare, precum şi cooperarea în domeniul energetic.

Totodată, Președintele României, Klaus Iohannis, l-a felicitat pe Premierul Pavel Filip pentru că a reușit să conducă Guvernul într-un mod care ajută cetățenii Republicii Moldova. Șeful statului român a spus în context că România poate și trebuie să ajute Republica Moldova indiferent de abordările unor politicieni.

„România poate să ajute practic Moldova, să-i ajute pe moldoveni. Este important să ajutăm Moldova instituțional: statul moldovenesc, cetățenii moldoveni, instituțiile moldovene, care au nevoie de reforme”, a subliniat Președintele României. Klaus Iohannis a confirmat disponibilitatea României de a aloca Republicii Moldova cea de-a treia tranșă de împrumut.

În altă ordine de idei, oficialii au făcut un schimb de opinii privind problematica transnistreană și ultimele evoluții în procesul de negocieri. În context, Premierul Pavel Filip a solicitat sprijinul României în includerea pe agenda sesiunii Adunării Generale ONU a unui punct cu privire la retragerea trupelor armate străine de pe teritoriul Republicii Moldova.

De asemenea, șeful Executivului de la Chișinău a reiterat interesul Republicii Moldova în sporirea eficienţei cooperării în cadrul Parteneriatului Estic, îndemnând România să susţină promovarea ideii menţinerii acestei platforme de discuţii pentru intensificarea colaborării cu statele partenere, inclusiv prin stimularea ambiţiilor proeuropene ale acestora.

La finalul întrevederii, Președintele României Klaus Iohannis a încurajat autoritățile moldovenești să progreseze în implementarea reformelor inițiate, subliniind disponibilitatea României de a continua cooperarea cu țara noastră în vederea desfășurării proiectelor destinate modernizării Republicii Moldova.

foto-_j0a3090

foto-_j0a3143

foto-_j0a3146

Mihaela Conovali

 

Share