Trei opțiuni de depășire a barierelor de dezvoltare a orașelor din R.Moldova, propuse de experți polonezi

Trei opțiuni de depășire a barierelor de dezvoltare a orașelor din R.Moldova, propuse de experți polonezi

O delegație din Polonia efectuează în perioada 5-7 decembrie curent, o vizită de lucru în țara noastră pentru a prezenta raportul cu referire la soluțiile necesare pentru dezvoltarea urbană durabilă din țara noastră și a recomanda modele europene de dezvoltare.

La 5 decembrie, experții străini s-au întâlnit cu reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor pentru a stabili noi oportunități de colaborare în domeniul dezvoltării urbane, în anul 2017, anunță serviciul de presă al MDRC.

Pe parcursul anului curent, experții străini au evaluat dezvoltarea socio-economică a orașelor din Republica Moldova, au stabilit principalele bariere de dezvoltare și au identificat trei opțiuni de dezvoltare  durabilă a urbelor.

„Conform unor inițiative legislative aprobate recent în Parlamentul RM, un șir de orașe din țară au obținut statut de municipiu. Aceste orașe, în anul 2012, în cadrul Propunerii de Politici Publice „Dezvoltare urbană echilibrată în RM”, au fost identificate drept poli de creștere. În acest sens, ministerul are în competențe elaborarea unui Program de dezvoltare urbană care să   ajusteze politice în domeniu la prevederile acguis-ului comunitar. Experții polonezi, consideră că lipsește cooperarea dintre autoritățile centrale în vederea  identificării instrumentelor și soluțiilor necesare pentru dezvoltarea politicii urbane din țara noastră”, a menționat Secretarul de Stat al Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Dorin Andros, în cadrul întrevederii de astăzi.

Totodată, în cadrul întrunirii cei prezenți au analizat raportul evaluării orașelor din țara noastră și au cunoscut modelele europene de dezvoltare.

„Am propus trei opțiuni de depășire a barierelor de dezvoltare a orașelor din Republica Moldova. Acestea au la bază documentul de dezvoltare urbană elaborat în anul 2012, ce necesită a fi modificat și actualizat. Presupun elaborarea unui document de politici în baza experiențelor europene și în special poloneze, inclusiv se referă la implementarea politicii urbane prin prisma dezvoltării regionale”, a subliniat directorul Departamentului pentru Programe de asistență al Ministerului Dezvoltării Economice  al Poloniei (MDE), Przemysław Derwich. De asemenea, oficialul a confirmat disponibilitatea Poloniei de a  susține Republica Moldova în  dezvoltarea economică echilibrată și durabilă a orașelor, precum și în crearea unei politici naționale de dezvoltare urbană în țara noastră.

Amintim, cooperarea moldo-poloneză, pe segmentul dezvoltării urbane, are loc în cadrul proiectului „Sprijinul administrației publice în Republica Moldova în implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională a Moldovei pentru anii 2016-2020″.  De asemenea, menționăm, vizita experților este una de totalizare a proiectului, ce include și întrevederi cu  reprezentanții a 7 municipii: Ungheni, Ceadîr-Lunga, Strășeni, Edineț, Hîncești, Orhei, Comrat, pentru a realiza un schimb de experiență și bune practici în domeniu.

Maria Roșca

Share