Tinerii democrați au lansat o campanie de promovare a parcursului european al RM
Organizația PES Activists Moldova, formată din membri și simpatizanți ai Tineretului Democrat, au lansat, în parteneriat cu PES Activists România, o campanie care are drept scop promovarea parcursului european al Republicii Moldova. Campania se va derula pe o durată de 3 ani și va cuprinde o serie de măsuri, care vor fi susținute de activiștii PES din Moldova și cei din Uniunea Europeană, în diferite localități ale țării, potrivit unui comunicat de presă.
Anul acesta, vor fi organizate mai multe acțiuni menite să contribuie la sensibilizarea și educarea tinerilor din Republica Moldova în legătură cu valorile Uniunii Europene. De asemenea, vor fi organizate o serie de conferințe și dezbateri despre importanța implementării în Republica Moldova a unor politici europene destinate tinerilor.
Totodată, campania își propune să devină și o punte de legătură dintre activiștii PES din Moldova și cei din Uniunea Europeană, prin intermediul căreia tinerii care susțin procesul de integrare europeană al Republicii Moldova și care împărtășesc valorile social-democrației europene se pot implica și susține acțiuni comune.
La evenimentul de lansare, pe lângă activiștii PES din Moldova și România, au mai participat membri ai societății civile, dar și lideri și deputați ai Partidului Democrat din Moldova. Aceștia au salutat inițiativa și au arătat că ea poate deveni o platformă prin intermediul căreia tinerii din Republica Moldova pot participa activ la dezbaterile și deciziile care se iau în interiorul UE.
Precizăm că, PES Activists este o rețea de organizații ce reuneşte membrii partidelor socialiste, social-democrate şi laburiste europene.
Doina Secrieru