Vicepremier: Este necesară asigurarea condițiilor pentru buna funcţionare a şcolilor cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană
Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a avut o întrevedere, la 6 cu Reprezentantul special al Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE, Ambasadorul Wolf Dietrich Heim, care a fost însoţit de Ambasadorul Michael Scanlan, Şeful Misiunii OSCE în Moldova, precum şi de alţi experți din cadrul OSCE, informează Oficial.
Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul întrevederii oficialii au făcut un schimb de opinii pe marginea evoluțiilor înregistrate în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană şi în soluționarea celor mai stringente probleme cu care se confruntă populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului. În particular,
Vicepremierul Gheorghe Bălan a menţionat necesitatea eliminării obstacolelor artificiale din calea liberei circulaţii a persoanelor, bunurilor şi serviciilor între cele două maluri, inclusiv a asigurării condiţiilor necesare pentru buna funcţionare a şcolilor moldoveneşti cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană, deblocării accesului fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile agricole, deschiderii podului peste r.Nistru dintre localităţile Gura Bâcului şi Bâcioc ş.a.
Gheorghe Bălan a reiterat importanța avansării graduale în procesul de negocieri cu asumarea unor angajamente comune și identificarea unor soluții comprehensive la problemele actuale de pe agenda negocierilor.
În context, Vicepremierul a precizat că va depune eforturi pentru a menține funcționale platformele de dialog existente şi va interacționa activ cu partenerii relevanți pentru a asigura continuitatea negocierilor în formatele „5+2”, „1+1”, grupurile de lucru sectoriale și a determina soluții viabile la toate problemele ce figurează în cele trei coșuri ale agendei procesului de negocieri.
Mihaela Rotari