Specialiști din cadrul autorităților vamale ale celor Parteneriatului Estic – întruniți la Chișinău
În perioada 13-15 decembrie 2016, la Chișinău, s-a desfășurat o sesiune de instruire cu tema ”Dezvoltare organizațională”, finanțată de Uniunea Europeană. La training au participat specialiști din domeniul resurselor umane din cadrul autorităților vamale ale celor șase state ale Parteneriatului Estic – Republica Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia și Ucraina, potrivit unui comunicat de presă.
Principalele subiecte incluse în agenda evenimentului au vizat perspectiva profesională, remunerarea corespunzătoare, dezvoltarea și consolidarea climatului de integritate, precum și cadrul cuprinzător pentru o instruire eficientă.
Sesiunea de instruire a fost moderată de expertul în dezvoltare organizațională din cadrul OMV, Giovanni Gaeta și de reprezentantul Proiectului ”Managementul Integrat al Frontierei” al Parteneriatului Estic, Dariusz Mrowiec.
În cadrul festivității de închidere, organizatorii le-au oferit certificate participanților la eveniment, exprimându-și convingerea că sesiunea de instruire a reprezentat și un forum de dialog și schimb de experiență între delegații autorităților vamale la nivel regional.
Doina Secrieru