Serviciul Vamal a finalizat atestarea colaboratorilor vamali. Iatâ câți NU corespund funcției deținute!
Serviciul Vamal a finalizat procedura de atestare a colaboratorilor vamali, demarată la data de 13 iunie a.c. Rezultatele acesteia au fost prezentate astăzi în cadrul unei ședințe de totalizare a Comisiei de atestare, special instituite în acest sens. În vederea asigurării corectitudinii desfășurării procesului de atestare, în componența Comisiei au fost incluși reprezentanții Ministerului Finanțelor și ai Sindicatelor Serviciului Vamal.
Deciziile finale ale Comisiei de atestare au fost adoptate în urma examinării criteriilor de eligibilitate stabilite în fișa de atestare cum ar fi: corespunderea cu cerințele pentru funcția exercitată, respectarea disciplinei de muncă, dar și prestația în cadrul interviului.
Rezultatele atestării per sistem au relevat o pregătire insuficientă în cazul mai multor colaboratori, determinată de cunoașterea superficială a legislației vamale în vigoare și a procedurilor specifice de lucru, precum și un nivel scăzut al competențelor profesionale.
Astfel, potrivit deciziei Comisiei de atestare, 10% din cei 1069 de angajați supuși atestării nu corespund funcției deținute, aceștia fiind eliberați din serviciu.
Totodată, în rezultatul atestării, au fost identificați și o serie de angajați care dispun de un nivel înalt de profesionalism, aceștia urmând a fi avansați în funcție și în grad.
În acest context, Directorul General al Vămii, Vitalie Vrabie a declarat că procedura dată va fi efectuată sistematic, astfel încât promovările în funcție să fie fundamentate de performanțele înregistrate. ”Eficientizarea activității sistemului vamal poate fi obținută doar prin sporirea capacităților profesionale ale colaboratorilor, precum și prin promovarea integrității în rândul acestora.”, a mai menționat Vitalie Vrabie.
Întreg procesul de atestare a fost monitorizat și de către Înaltul Consilier UE, Rosario de Blasio, care a apreciat procedura ca fiind una transparentă și obiectivă, susținând, în acest sens, inițiativa conducerii instituției de a o organiza permanent.
Maria Roșca